Era în bloc o vecină pe care o iubea toată lumea. Nu era ea foarte frumoasă, dar ştia să gătească dumnezeieşte. Adevărul este că în cămara ei găseai de toate.
Tanti Elvira, vecina mea de palier, primea în fiecare lună câte un pacheţel de la sora ei din Germania. Aceasta din urmă se măritase cu un "cetăţean german", după cum obişnuia ea să spună, şi o ducea tare bine. Din când în când, tanti Elvira găsea în cutia poştală şi câte o vedere la care mă zgâiam multă vreme, imaginându-mi cum era să te plimbi prin Berlin, Düsseldorf sau Bremen. Dar nu asta este important. Să revin la pachete. Inventarul era aproximativ acelaşi: o bucată mare de caşcaval, mai mulţi cârnaţi (al căror nume învăţasem să-l pronunţ: "Wurst"), un vas cam de un kilogram de smântână specială pentru făcut frişcă, condimente, al căror miros mi-a trezit multă vreme amintiri… gustoase, săpun şi multe cosmetice.
Din smântâna aceea făcea tanti Elvira o frişcă de te lingeai pe degete. O bătea până stătea pe băţ şi o punea pe torturi. Câte o feliuţă de tort cu ciocolată şi alune de pădure (tot din pachet) mâncam şi eu atunci când erau sărbătoriţi Dana şi Mihai, copiii lui tanti Elvira şi, în acelaşi timp, prietenii mei de joacă. Odată am primit de la ea două nucşoare mici, pe care mama le rădea câte puţin şi le adăuga în mâncare atunci când era o zi mai specială. În rest, mă mulţumeam cu mirosul bucatelor pregătite de ea, ce se insinua pe lângă pereţi, pe sub uşi, mai ales că obişnuia să ţină uşa deschisă ca să se aerisească bucătăria după ce fusese supusă la mari suplicii. Chiar şi acum, după atâţia ani, simt aşa o nelinişte plăcută atunci când trec prin faţa apartamentului lui tanti Elvira, deşi aceasta a murit, iar în locul ei s-au mutat de ceva vreme alte persoane care, evident, nu mai primesc pachete din Germania. Dar nici nu prea gătesc…
Dar cân
