Şcolarul care scuipă sau înjură ar putea ajunge în faţa comisiei de violenţă
Elevii clujeni care dau dovadă de violenţă vor fi consiliaţi psihologic şi monitorizaţi de către diriginţi, prin colaborarea cu părinţii. Planul privind procedurile de intervenţie şi gestionare a situaţiilor de violenţă în mediul şcolar, ce se va aplica, începând cu această lună, în toate şcolile din judeţul Cluj, prevede anumite etape pe care profesorii vor trebui să le parcurgă în momentul în care constată că elevii dau dovadă de un comportament agresiv. Astfel, pentru formele uşoare de violenţă precum insulta, înjurătura, scuiparea, intimidarea şi atingerea nedorită, dirigintele va avea două opţiuni: dacă sancţiunea pentru o astfel de faptă e prevăzută de regulamentul şcolar va convoca consiliul profesorilor clasei, în caz contrar va sesiza comisia de violenţă care va demara o ancheta detaliată. Pentru cazuri mai grave, precum hărţuirea, ameninţarea, şantajul, lovirea sau luptele de grup, dirigintele va trebui să anunţe obligatoriu, atât părinţii celui în cauză, cât şi conducerea şcolii, ce va sesiza poliţia de proximitate sau jandarmeria.
Planul, realizat în premieră naţională de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) din cadrul Inspectoratului Şcolar Cluj prevede, de asemenea, ca elevii să completeze anumite chestionare în care să definească noţiunea de conflict şi să dea cât mai multe exemple de stări conflictuale pe care le-au identificat în cărţi sau filme. „Scopul este reducerea violenţei în şcoli, pachetul fiind un instrument care să vină în ajutorul instituţiilor de învăţământ. Dacă directorii consideră că ţin lucrurile sub control, nu sunt obligaţi să-l folosească, dar sunt şi şcoli care nu ştiu cum să procedeze în cazul în care se confruntă cu cazuri de violenţă”, ne-a spus Marin Plosca, directorul CJRAE, precizând că documentul va fi