Viorel Hrebenciuc şi-a luat partea la împărţirea comisiilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Sursa: Codrin Prisecaru
În numele PSD, Hrebenciuc a negociat şi a ales două dintre cele şase comisii permanente comune: afaceri europene şi cea pentru controlul Serviciului de Informaţii Externe. La conducerea Comisiei pentru afaceri europene se va instala chiar liderul deputaţilor PSD, în timp ce pentru postul de preşedinte al Comisiei pentru controlul SIE l-a propus pe un apropiat de-al său, Gabriel Vlase, deputat de Bacău. Gabriel Vlase este adjunctul lui Hrebenciuc la conducerea organizaţiei PSD Bacău.
Afacerile europene reprezintă o slăbiciune a lui Viorel Hrebenciuc. Până anul acesta, când parlamentul a înfiinţat Comisia pentru afaceri europene, Hrebenciuc a condus Comisia parlamentară pentru integrarea europeană. Comisia de afaceri europene reprezintă Parlamentul României în relaţiile cu UE, astfel că, în calitate de preşedinte, Hrebenciuc participă la toate reuniunile autorităţilor române cu oficialii de la Bruxelles.
PDL ia Comisia SRI pentru Cezar Preda
În PDL, ţinta împărţirii comisiilor a fost controlul asupra SRI. Luată de la prima strigare, comisia care controlează activitatea instituţiei conduse de fostul senator PSD George Maior va fi preluată de Cezar Preda. După noile reguli ale grupului PDL, Preda va fi însă nevoit să se retragă din conducerea Camerei Deputaţilor.
De la butoanele comisiei, PDL poate cere anchete privind activitatea SRI, are acces la documente secrete, toate şedinţele desfăşurându-se cu uşile închise. Tot democrat-liberalii au ales şi Comisia pentru statutul deputa ţilor şi senatorilor, ei intenţionând să punc teze electoral cu iniţia tiva de desfiinţare a pensiilor parlamentarilor.