Compania Nethrom Prodimpex, din Cluj-Napoca, firma romano-olandeza de dezvoltare software, estimeaza ca va realiza în acest an o cifra de afaceri de peste 6,1 mil. euro, ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu 50% fata de anul trecut. In 2008, compania a realizat vanzari totale de peste 4 mil. euro, în crestere cu 90% fata de anul 2007, cand cifra de afaceri a firmei clujene a fost de aproximativ 2,15 mil. euro.
„Efectele crizei financiare resimtite pana în acest moment nu sunt importante, se manifesta mai mult ca o prudenta crescuta în deciziile pe care le vom lua în perioada urmatoare. Avand în vedere natura globala a recesiunii care se manifesta în acest moment pe pietele din care fac parte si clientii nostri, ne asteptam ca acestia sa fie afectati si, prin urmare, sa fim afectati si noi într-o oarecare masura’’, a declarat pentru ZF Transilvania Ronald Verbrugge, CEO Nethrom.
Compania Nethrom Prodimpex a fost achizitionata la finele anului 2007 de grupul olandez de investitii Total Specific Solution (TSS). Pana în momentul achizitiei, Nethrom Prodimpex era detinuta de compania olandeza Comprove B.V.
Potrivit reprezentantilor Nethrom, TSS este un grup format din companii independente precum KZA, firma de consultanta specializata în finante si logistica, TASS, fostul departament Philips, companie specializata în automatizari tehnice, Test Value, testare automatizata. Oficialii firmei clujene au anuntat ca în perioada urmatoare Nethrom Prodimpex va fi lansat pe piata sub un alt nume.
„Preconizam ca în 2009 vom atrage si multi clienti noi, deoarece am derulat investitii în cercetare si dezvoltare în ultimii ani. Totodata, ne asteptam în acest an la o relaxare a pietei muncii, la o perioada în care va fi mai simplu sa atragem resurse umane foarte bine pregatite, adevarati specialisti în domeniu, creand astfel o baza solida