Criza ce bântuie acum în mediul economic afectează şi programul de lucru al unor instituţii. Ca urmare a disponibilizărilor masive anunţate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov, programul instituţiei va fi modificat. Decizia vine şi pentru că angajaţii instituţiei, prea puţini faţă de cât ar trebui, vor fi depăşiţi practic de volumul mare de muncă. Astfel, începând cu data de 27 februarie, agenţia nu va mai avea program cu publicul în zilele de vineri. Totuşi, această modificare, spun reprezentanţii AJOFM, nu va viza situaţiile cu caracter deosebit. „Menţionăm că măsura are un caracter temporar şi are ca scop punerea în plată, în cel mai scurt timp posibil, a persoanelor care se înregistrează în evidenţa Agenţiei în perioada următoare”, au declarat reprezentanţii instituţiei.
Totodată, aceştia mai cer angajatorilor să notifice şi concedierile individuale, „chiar dacă acest lucru nu este prevăzut expres de lege, pentru realizarea estimării corecte a sumelor necesare plăţilor din bugetul asigurărilor pentru şomaj”. În aceeaşi ordine de idei, AJOFM transmite angajatorilor că aceştia pot depune declaraţiile lunare şi în format electronic, la adresa de e-mail bv web@ ajofm.anofm.ro. Criza ce bântuie acum în mediul economic afectează şi programul de lucru al unor instituţii. Ca urmare a disponibilizărilor masive anunţate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov, programul instituţiei va fi modificat. Decizia vine şi pentru că angajaţii instituţiei, prea puţini faţă de cât ar trebui, vor fi depăşiţi practic de volumul mare de muncă. Astfel, începând cu data de 27 februarie, agenţia nu va mai avea program cu publicul în zilele de vineri. Totuşi, această modificare, spun reprezentanţii AJOFM, nu va viza situaţiile cu caracter deosebit. „Menţionăm că măsura are un caracter temporar şi are ca scop punerea în plată