În 1989, Electroputere Craiova împlinea patru decenii de viaţă. Viaţă cu acest nume, pentru că naşterea propriu-zisă a uzinei avusese loc înainte de război, sub patronajul lui Nicolae Malaxa.
"Electro", în fapt un conglomerat de fabrici şi platforme industriale coordonate de Centrala Industriei Electrotehnice, este inima industriei craiovene, cu circa 13.000 de angajaţi – şi cine-ar fi bănuit că după 20 de ani, la privatizare, uzina va fi rămas cu numai o cincime din personal?
Aflată în plină construcţie la începtul lui 1989, Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă comanda la Electroputere proiectarea şi realizarea unor transformatoare electrice de mare capacitate, absolut necesare reţelelor de transport electric, care urmau să plece de lângă atomocentrală. Cu o greutate de aproape 400 de tone fiecare, cele două transformatoare au rămas în istoria uzinei ca fiind nu doar cele mai mari produse electrotehnice româneşti de la acea dată, dar şi cele mai mari transformatoare care au ieşit vreodată pe poarta Uzinei Electroputere Craiova.
S-a lucrat doi ani şi jumătate
Electro avea mai multe fabrici sau divizii, iar inginerul Ionel Bălan, actual director al Diviziei Construcţii Metalice, era un simplu şef de secţie la Fabrica de Transformatoare atunci când s-au cerut proiectarea şi realizarea unui transformator-gigant, de 440 MVA şi 24/415KV. "Toată treaba a durat, cred, vreo doi ani, doi ani şi jumătate. Am livrat două transformatoare, câte unul pentru fiecare unitate de la Cernavodă. Cu o lungime de 16,63 metri, 9,1 metri înălţime şi 8,85 metri lăţime, era primul transformator de o asemenea putere produs în Craiova şi, implicit, în România. Toată concepţia şi proiectarea s-au făcut la Atelierul de Proiectare din cadrul Institutului de Cercetări de Transformatoare, Motoare şi Aparataj Electric de lâ
