Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Circo „Daca as avea vreo problema endocrinologica, nu m-as interna aici"

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 februarie 2009 ·

Dr. Circo: „Dacă aş avea vreo problemă endocrinologică, nu m-aş interna aici"

Arată jalnic. Dezolant. Aer închis, de ghetou. Cu această impresie rămân cei care au fost vreodată puşi în postura de pacienţi şi au necesitat internarea în secţia unei unităţi spitaliceşti.

Promisiuni de renovare sunt. Mai ales în timpul campaniilor electorale. Dar schimbări, mult prea puţine. În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa lucrările de renovare au început în 2004. Nu se ştie când se vor finaliza. Cine a fost vreodată internat în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ cunoaşte condiţiile precare în care se desfăşoară actul medical. Dureros atât pentru pacient, cât şi pentru medic. Secţiile exterioare ale spitalului, cum ar fi Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială sau Medicala III nu au mai fost renovate de ani buni. Nimeni nu-şi mai aminteşte de când. Clinica de Endocrinologie nici nu mai poate fi renovată. Stă să se dărâme. Sunt 15 paturi, 30 de pacienţi internaţi. Există, însă, şi rezultate. La polul opus se găseşte Spitalul de Boli Infecţioase sau unităţile spitaliceşti din Mangalia şi Medgidia. Dovadă că se poate, dar nu se vrea întotdeauna. Date fiind condiţiile, s-ar putea spune inumane, în care sunt cazaţi pacienţii, cotidianul Ziua de Constanţa a intervievat mai mulţi medici pentru a afla care ar fi opţiunea lor în cazul în care ar avea probleme de sănătate: ar alege Spitalul Judeţean sau o unitate spitalicească din ţară sau din străinătate.

„Nu am bani să mă duc la Viena"

Au existat puncte de vedere chiar surprinzătoare. Pentru că dacă off the record toată lumea se plânge şi critică nepăsarea autorităţilor abilitate să schimbe ceva în sistemul sanitar, treburile nu stau la fel când vine vorba de exprimarea unui punct de vedere oficial. Corneliu Neagoe, fost şef de secţie la Pediatrie I, a de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°