Declansat in primele zile ale lui 2007, adica exact dupa ce Romania a intrat de facto in UE, razboiul telemelei a ajuns, se pare, la apogeu.
Amanate vreo doi ani, normele, pasamite europene, privind vanzarea in piete a produselor de origine animala, au intrat totusi in vigoare, luand cum altfel decat prin suprindere si ciobanii, si autoritatile.
Consumatorii se tem acum pentru branza lor cea de toate zilele si toata lumea priveste cu ura inspre Bruxelles care vrea, vezi Doamne, sa ne strice noua obiceiurile. Cum adica sa impachetam si sa etichetam branza? Cum adica sa n-o mai gustam acolo, la taraba?
Dincolo de indignarea neaosa, ar fi mai bine sa mutam ochii dinspre Comisia Europeana spre propria ograda pentru ca adevarul este undeva la mijloc: autoritatile sunt heirupiste, oierii sunt pasivi, iar consumatorii mult prea putin exigenti.
Inainte de a da vina pe Bruxelles ar fi bine de vazut exact ce pretind normele europene.
Potrivit acestora, produsele de origine animala destinate vanzarii trebuie sa provina de la animale sanatoase, deplin verificate sanitar-veterinare, trebuie sa fi autentice, sa aiba culoarea, mirosul, gustul si consistenta specifice, sa fie transportate, pastrate si prezentate spre vanzare in ambalaje curate, neruginibile si usor de spalat si de dezinfectat si, nu in ultimul rand, sa-i ofere informatii consumatorului privind numele producatorului, denumirea produsului si data obtinerii.
O fi ceva rau in toate acestea? Scrie undeva ca branza trebuie ambalata in vid astfel incat sa nu mai poata fi gustata? Pana la urma nu sunt impuse decat cateva norme de igiena si siguranta alimentara pe care consumatorii nu numai ca ar trebui sa salute, ci ar trebui sa le pretinda ei insisi.
Dupa cum nu e nimic rau in faptul ca oierii trebuie sa devina persoane fizice autorizate sa