Adelina, soţia fotbalistului Cristian Chivu, a născut astăzi o fetiţă, acesta fiind primul copil al căpitanul naţionalei României. Sursa: Mediafax Fericitul eveniment s-a petrecut într-o clinică din oraşul Milano, acolo unde proaspătul tătic joacă pentru Inter din 2007.
Naşterea micuţei a fost şi motivul pentru care Cristian Chivu nici nu a vrut să audă de amicalul României cu naţionala Croaţiei, pierdut aseară de tricolori cu scorul de 1-2. Alături de Adelina s-au aflat în permanenţă Manuela, sora ei, şi Mariana Chivu, mama fotbalistului.
Mariana Chivu: „Avem o fetiţă!”
„Avem o fetiţă! Sunt foarte fericită”, ne-a declarat, la doar câteva minute după marele eveniment, Mariana Chivu. Venirea pe lume a fetiţei era programată pentru sfârşitul acestei luni, dar în ultimele zile Adelina s-a simţit tot mai rău, s-a consultat cu medicii şi a decis ca naşterea să aibă loc în această săptămână.
Pentru a nu se chinui cu o naştere normală, Adelina Chivu a ales o cale ceva mai simplă, cezariană.
Chiar dacă, deocamdată, nimeni nu e cu gândul la botez, naşii domnişoarei Chivu sunt deja cunoscuţi, impresarul Victor Becali şi soţia acestuia, care sunt şi cei care i-au cununat religios pe Cristi şi pe Adelina.