Cristi Minculescu, vocalul trupei Iris, suferă de boala polichistică hepato-renală şi necesită un transplant de ficat, soţia sa fiind unul dintre posibilii donatori.
"Boala de care suferă este polichistică hepato-renală. Este o boală genetică. Cu care te naşti, pe care o moşteneşti. Cristi a moştenit-o de la tatăl său", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, doctorul Dorel Săndesc.
El a explicat că această boală se caracterizează prin apariţia în ficat şi rinichi a unor chisturi, care evoluează. "Boala este progresivă de la naştere. Aceste chisturi cresc în tine", a mai spus doctorul lui Minculescu.
Vocalul trupei Iris se află în prezent în Germania, unde efectuează o serie de teste la o clinică specializată în chirugie hepatică şi renală, precum şi în transplant. Potrivit medicului, Minculescu a fost înscris pe o listă de aşteptare pentru un transplant de ficat, fiind luată în considerare şi posibilitatea ca soţia acestuia să fie donatorul său.
"Această boală se caracterizează prin apariţia în ficat şi rinichi a unor chisturi, care evoluează. Boala este progresivă de la naştere. Aceste chisturi cresc în tine (...) Această boală cronică poate duce la afectarea funcţiilor organelor. Cu toţii am asistat la creşterea în volum a lui Cristi Minculescu, care a fost determinată de această boală", a spus mai spus doctorul. "Primii afectaţi sunt rinichii. Particularitatea lui Cristi este că i-a fost afectat ficatul, care este plin de aceste chisturi". Săndesc a ţinut să sublinieze faptul că boala artistului nu are nicio legătură cu consumul de alcool, referindu-se la speculaţiile care au circulat şi încă mai circulă. "Nu este nimic adevărat despre acest posibil cancer sau de ciroză. Boala aceasta are o evoluţie cronică. Se ştia de ea", a adăugat acesta.
Cu toate că singura soluţie în situaţia vocalului