* oamenii spun ca unii colegi nu si-au primit toti banii nici macar pentru luna septembrie
Echipa de muncitori de pe unul dintre santierele brailene ale societatii "Energoconstructia" Bucuresti, situat pe vis-a-vis de supermarket "Billa" din Radu Negru, au declansat, ieri, o greva spontana, oprind lucrul din cauza ca nu si-au primit la timp salariile.
Asa cum au relatat protestatarii, cei mai multi dintre ei nu au primit nici pana acum leafa pentru luna octombrie, dar mai sunt cazuri in care nu au primit toti banii nici pentru luna septembrie. "Ne-au tot amagit ca ne dau banii azi, ca maine, ca saptamana viitoare si uite asa au trecut atatea luni de cand nu am mai vazut un leu. Este pentru prima data cand se intarzie atat de mult cu plata salariilor. Unii dintre noi abia de Craciun am primit banii pe luna octombrie si de atunci nu ne-au mai dat niciun ban. Ba chiar avem cazuri in care unii colegi au ales sa plece de pe santier din ianuarie, tot asa cu salarii restante de anul trecut si nu li s-a facut nici pana acum lichidarea si nu si-au luat banii ce li se cuvin. Nu ne-au mai dat nici bonurile de masa. Intelegem ca e criza, dar mai trebuie si noi sa traim. Noi am asteptat cat am putut, dar avem si noi familii de intretinut", s-au plans muncitorii. In cursul dupa-amiezii de ieri, aproximativ 30 de persoane au iesit la poarta santierului, un bloc in constructie, dar oamenii au spus ca intreg punctul de lucru are circa 80 de salariati, in cazul carora plata drepturilor salariale a intarziat cateva luni.
Sesizata cu privire la acest caz, conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Braila a explicat ca va verifica plangerile protestatarilor, iar daca acestea se vor confirma, va dispune masurile de intrare in normalitate a angajatorului.
* oamenii spun ca unii colegi nu si-au primit toti banii nici macar pentru luna septembrie @N_