Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu simulaţi, vă rog!

Publicat in Jurnalul, joi 12 februarie 2009 ·

Anul 2009 va fi marcat de rezultatul a două evenimente importante: criza economică şi alegerile prezidenţiale.

În pri­vinţa combaterii crizei, deciziile Guvernului mă fac să fiu mai degrabă pesimist. Mărirea taxelor şi impozitelor, cu iluzia încasărilor mari la buget, este o mare greşeală în perioadă de criză. Stimularea plă­ţilor se face prin mic­şo­­ra­rea numă­rului şi dimensiunii taxelor. Mărirea lor duce la evaziune şi economie subterană. Greşeala pe care o face acum Guvernul Boc a făcut-o Guvernul britanic Brown. Care acum nu ştie pe unde să scoată că­maşa, fiind exemplu negativ în UE. Un pro­verb românesc spune că prostul în­vaţă din propria experienţă şi deşteptul din experienţa altuia. Din acest punct de vedere, n-am nici un dubiu în legătură cu poziţionarea tripletei Boc-Pogea-Videa­nu, decidenţii zilei în materie economică şi fiscală. Marele noroc al României, zilele acestea, vine de la BNR. În vijelia ce va veni, experienţa lui Mugur Isărescu e o garanţie că nu intrăm în colaps.

Al doilea eveniment începe deja să-şi aibă un contur clar. Dezbaterea publică a de­bu­tat o dată cu afirmaţia preşedintelui în funcţie potrivit căreia s-ar mai gândi în privinţa viitoarei sale candidaturi. Fiţe de vedetă! Nu există în prezent nici o mo­ti­va­ţie serioasă pentru a discuta despre e­ven­tuala lipsă a lui Traian Băsescu de la scru­tinul din noiembrie. Al doilea mandat este ceea ce-şi doreşte mai mult.

Ezi­tarea simulată vrea doar să creeze mai multă solidaritate în PD-L şi o mobilizare prin sensibilizarea propriului electorat. La tertipuri de imagine şi mecanisme elec­torale, actualul titular de la Cotroceni se pricepe cel mai bine. Nu mă aştept să ne facă vreo surpriză plăcută şi să nu candideze. E în pole position la popularitate şi intenţie de vot.

Ca de obicei, problema este a lipsei unui contracandidat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 5 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Moţiunea de cenzură împotriva Comisiei Von der Leyen ajunge la vot în plenul PE. Ce se decide săptămâna viitoare

Mediafax acum 16 minute
Moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene condusă de Ursula von der Leyen Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a notificat miercuri seară liderii grupurilor politice din legislativul UE cu privire la moțiunea de cenzură împotriva

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 51 minute
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 33 minute
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

HotNews acum o ora
Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un comunicat ca reacție la declarațiile premierului, miercuri, și „solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”. În comunicatul emis, BNS susține că

Ministrul Economiei: A doua zi, după tragedia de la Praid, directorului SALROM i s-a mărit salariul

Mediafax acum 45 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță recunoaște că ministerul pe care îl conduce, de foarte puțină vreme, este unul în care șefii câștigă foarte mulți bani. În companiile de stat din subordine se încasează salarii de zeci de mii de lei lunar. Un exemplu

Bolojan: Pensiile şi salariile rămân plafonate şi anul viitor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că pensiile şi salariile din sectorul public vor fi plafonate anul viitor. Măsura este temporară şi vine după creşterile mari din 2024, pe care, spune premierul, bugetul statului nu le mai poate susţine.

Vremea

București
acum

24°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

25°
mie.

18°/27°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

26°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°