Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Functionarii publici vor sa isi pastreze locurile de munca si sporurile salariale

Publicat in Vocea Brailei, joi 12 februarie 2009 ·

Liderii principalelor organizatii sindicale ale functionarilor publici din Braila militeaza pentru mentinerea locurilor de munca actuale, dar si pentru conservarea drepturilor salariale deja castigate in urma negocierilor de anul trecut cu Guvernul. In cadrul unei conferinte de presa organizate ieri, conducerea structurii locale a federatiei SED LEX a explicat ca liderii sindicali din intreaga tara au trasat sarcini foarte clare forului executiv al organizatiei.

Prima ar fi protejarea locurilor de munca ale functionarilor publici, dar si ale personalului contractual din institutii, iar a doua prioritate ar fi mentinerea actualului regim de sporuri. In plus, se urmareste stabilirea foarte clara a functiilor cu caracter politic in administratia centrala si locala si nu in ultimul rand negocierea de cresteri salariale. "Constientizam faptul ca suntem intr-o perioada de criza ce abia este la inceput, context in care am acceptat o serie de masuri cum ar fi blocarea angajarilor pe posturile vacante din institutii, inghetarea salariilor pe o perioada de 6 luni sau renuntarea la indemnizatii. Se observa o lipsa de corectitudine din partea noului Guvern, deoarece desi se discuta de reduceri de personal si drepturi salariale, pe de alta parte se fac angajari pe criterii politice la cabinetele noilor demnitari sau in alte zone ministeriale, marindu-se astfel nejustificat cheltuielile", sustine liderul SED LEX Braila, Petre Latiu. El a dat ca exemplu angajarea a 15.000 de consilieri, pe criterii politice, cu salarii de aproximativ 3.000 lei, punctand ca, de fapt, aceste posturi ar trebui ocupate de functionari din sistem si nu adusi din afara, in functie de orientarea politica.

Liderii sindicali au explicat ca negocierile cu actualul Guvern pe tema drepturilor salariale ar urma sa fie demarate de la jumatatea lunii aprilie si au punctat ca in cazul in care

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsuri de siguranță la Planșeul de sub Piața Unirii. Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Pot ceda elemente de structură"

Ziare.com acum o ora
Mugur - Mihai Toader, prefectul Capitalei a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la planşeul Unirii, a anunţat Primăria Sectorului 4. Reprezentanții acesteia au precizat că degradările planșeului s-au accentuat semnific

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 5 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Ursula von der Leyen anunţă la Kiev un împrumut UE destinat Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat de activele ruseşti blocate

News.ro acum 52 minute
Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Vucic anunţă că Serbia vrea sa cumpere un sistem de rachete „mai puternic decât HIMARS”

HotNews acum 24 minute
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat vineri intenţia ţării sale de a achiziţiona un sistem de rachete superior celui american HIMARS, dezvoltând în acelaşi timp lansatoarele de rachete Oganj, de producţie internă, informează agenția sâr

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 3 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°