Trebuie sa iubesti orasul asta, uneori poate mai dihai decat iti iubesti casa, sau sa-l poti vedea asa, ca pe o casa mai mare, pentru a putea vorbi curgator despre el, de sa-i faci si pe altii sa-l iubeasca. Si, daca pornesti de la inima, ajungi, vrand-nevrand, si la trup, si-atunci incepi sa deschizi ochii si sa pricepi de ce e banateanul asa sau altcumva (trecand cu gratie, in acest material, peste faptul ca prea putini "banateni de oras" mai au, azi, mai mult de doua generatii de "nascut aici" in spate). Este un bun exercitiu de contur de identitate cel pe care vi-l propun azi, in "crampeiele de viata banateana".
Haideti sa vedem ce stim despre noi, ce am spune despre noi, ce le spun altii despre noi celor care intreaba, atunci cand de asta tine promovarea noastra turistica! Apa cu bule
Am jucat rolul turistului nu-foarte-stiutor, care da buna ziua la Infocentrul Turistic din Timisoara, de pe strada Alba Iulia nr. 2, si doreste sa fie calauzit spre a cunoaste regiunea. De fapt, n-a fost un rol, ci un pretext : "Sa vedem ce i se poate spune omului care vrea aia sau aia". Si, pana la urma, am cladit impreuna harti, traiectorii, fire ale Ariadnei, nu afara din labirint, ci tocmai, spre adancurile genului acela de labirint in care se poate spune: daca ai baut apa de aici, vrei sa revii. Am cautat sa vedem ce i-ar da turistului acea dorinta de revenire.
Primul meu contact mai "apasat" cu Infocentrul a fost acum un an jumatate cand, intoarsa de la Pecs, din Ungaria, eram extrem de incantata de felul in care se realiza acolo promovarea turistica si mi-am zis ca nu se va uita nimeni la mine ca la un martian daca voi aduce un pliant cu evenimentele orasului si cativa fluturasi gen carte de vizita (prin care aflai amanunte despre diverse institutii din zona), realizati toti pe acelasi format si adapostiti de un fel de marsupiu cu fante multiple, din c