Horia Ghibuţiu: „Ritmul vieţii, stresul, insecuritatea economică, scandalurile provocate de clasa politică, grozăviile de la televizor ne-au făcut fragili“.
O necesară evadare din tragicomicul României de ieri sau de mâine: evenimentul cultural al zilei de alaltăieri şi al începutului de an - concertul susţinut la Bucureşti de Gordon Matthew Thomas Sumner, zis şi Sting. La 58 de ani, frumos ca un rege din poveşti, cântăreţul englez dă bună seara publicului în limba română, după care deapănă - recitând, cântând şi acompaniindu-se de lăută - povestea muzicală a unui neuitat compozitor şi interpret din epoca elisabetană, John Dowland. Acest artist, explică Sting cu o voce egală, n-ar fi putut deveni titularul de lăută de la curtea Elisabetei I după decesul celui mai de seamă lutist, deoarece Dowland era catolic, iar Regina Virgină - protestantă.
Apoi, Sting îi complimentează pe spectatorii care au umplut Sala Palatului până la refuz, menţionând că instrumentele ale căror coarde le ciupeşte alături de maestrul şi prietenul bosniac Karamazov sunt făcute de un român din New Jersey. Deplânge condiţia artistului medieval, ce îşi putea câştiga existenţa doar cântând pentru cei bogaţi, cu o ironie de care nu scapă nici măcar barba care îi ascunde chipul. Nu în ultimul rând, tot cu un umor tipic englezesc, mulţumeşte publicului pentru amabilitatea şi răbdarea de a fi ascultat piesele interpretate de solist, instrumentist şi cor.
Poate veţi găsi comparaţia derizorie, dar concertul a stârnit reacţii la fel de vii precum ping-pongul de ieri din parlament, provocat de nominalizarea lui Gabriel Oprea la Comisia pentru controlul activităţii SRI. Cineva care se plângea de scurtimea recitalului a observat şi că, pe un scaun, lângă paharul cu apă al lui Sting, se afla o hârtie pe care scria mare „Bucharest“, chipurile, să nu încurce englezul locul u