Teatrul Metropolis, Bucureşti Ajutorul (Imnul) de György Schwajda Traducere de Bara Hajnal Regia, scenariul, ilustraţia muzicală şi light design: Alice Barb Scenografia: Sorina Iuganu, Vladimir Iuganu Cu: Luminiţa Gheorghiu, Mihai Constantin, Ioana Anastasia Anton şi Diana Andreea Bocan. Cu participarea actorilor Dan Aştilean şi Corina Negriţescu (înregistrări audio) Despre facerea de bine cu anasîna e vorba, la un prim nivel, în Ajutorul, textul lui György Schwajda, aşa cum a fost el modificat de regizoarea Alice Barb. Despre felul în care noţiuni abstracte precum „bine“, „bun“, „frumos“ pot fi umplute cu un conţinut negativ şi represiv şi pot fi folosite pentru nivelarea tuturor asperităţilor şi pentru distrugerea oricărei forme de spontaneitate. Doi oameni amărîţi îşi trăiesc cum pot viaţa lor chinuită. Soţul se trezeşte la ora cinci dimineaţa ca să ajungă la fabrică şi de acolo, pe seară, la alte slujbe mărunte. Soţia rămîne acasă, găteşte, deretică, vede de copii. Au bani puţini şi din cauză că el – oroare! – bea. Cînd e beat – foarte adesea, adică –, îşi trezeşte copiii şi îi pune să cînte imnul la miezul nopţii. Asta-i plăcerea lui. Apoi se culcă în lada de cărbuni. Ocazional, îi scapă cîte-o scatoalcă nevestei. Care nevastă îl iubeşte aşa cum e, se bucură cînd el e vesel şi acceptă totul cu o înţelegere şi o linişte pe care nu le au nici vecinii, nici colegii de muncă ai soţului, dornici cu toţii s-o ajute pe ea şi pe cei trei copii. Ajutorul se manifestă gradat: întîi, soţul e penalizat la salariu, apoi, soţul e arestat şi colegii vin la domiciliul năpăstuitei să facă ordine, prilej cu care o violeză un pic, profilactic, apoi cazul e prezentat la televiziune; în fine, copiii le sînt luaţi de Ajutorul Social. Urmarea firească: de prea mult bine ce li s-a făcut, cei doi se sinucid dînd foc casei. În adaptarea făcută de Alice Barb, spectacolul se compun