E cert: a venit vremea scadentei, vremea in care trebuie sa platim cu varf si indesat nepasarea, nesimtirea si incapacitatea celor care ne-au condus in ultimii 20 de ani. Stiam, ne asteptam, odata si odata tot trebuia sa achitam factura dezastrului romanesc, dar totodata speram ca acest moment sa fie cat mai departe, iar socul sa nu fie prea puternic.
Ei, bine, n-am avut noroc, criza mondiala a grabit lucrurile si a amplificat efectele. Se vorbeste despre pierderea locurilor de munca, despre inghetarea sau micsorarea salariilor, blocarea finantarilor, intr-un cuvant a inceput lupta pentru supravietuire. Teoretic, toata lumea strange cureaua, practic insa, lupta asta e haotica si inechitabila. Haotica, pentru ca in lipsa unei strategii nationale, fiecare face ce-l taie capul ca sa-si salveze propria piele, fara sa priveasca in amonte sau aval de afacerea lui. Inechitabila, pentru ca asa a fost construita stramb societatea romaneasca postdecembrista. Adica, alta ar fi fost lupta cu recesiunea daca atunci cand te aruncai in ea aveai in spate niste economii la care sa apelezi, un salariu normal, a carui inghetare sau diminuare sa nu te zdruncine din temelii. Si altul e raportul de forte in conditiile actuale. De unde putere sa te iei la tranta cu criza, cand in banca ai datorii de zeci de milioane - si asta pentru niste lucruri banale: un televizor, o masina de spalat sau un frigider, un salariu de mizerie si o chirie exorbitanta in euro. Un euro care, cel putin de la inceputul anului, pare de neoprit. De acord, criza a afectat pe toata lumea, de la Gigi Becali sau Dinu Patriciu, pana la ultimul pensionar agricultor. Dar in timp ce in cercurile elitiste criza inseamna concedii in hoteluri de 4 stele in loc de 5, posete de cateva mii de euro in loc de zeci de mii, shopping in Bucuresti, nu la Dubai sau Viena, pentru amarati criza inseamna frig, zdrente, foame.
