Adrian-Silvan IONESCU Mişcarea artistică oficială în România secolului al XIX-lea, Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2008, 288 p. Cunoscutul cercetător al secolului al XIX-lea Adrian-Silvan Ionescu, poate singurul bucureştean de azi cu joben, favoriţi şi pince-nez, a dat de curînd la lumina tiparului o nouă carte despre veacul prodigiozităţii creatoare: Mişcarea artistică oficială în România secolului al XIX-lea. Volumul este bogat ilustrat şi documentat. Autorul ne iniţiază într-o lume prea puţin cunoscută, dar pe care el o retrăieşte cu interes şi ne-o face palpabilă. Ca şi cînd ar fi contemporanul lui Aman şi Mirea, al lui Szathmari, Storck şi Valbudea, Silvan ne revelează începutul mişcării artistice într-o ţară aflată în plin proces de organizare şi modernizare. Din introducere se dă tonul stilistic al lucrării, unde se împletesc sobrietatea documentului de arhivă cu amuzamentul faptului cotidian descoperit în paginile periodicelor de epocă. Dr. ASI (aşa cum îşi abreviază numele Adrian-Silvan Ionescu) prezintă situaţia artelor româneşti în veacul căruia şi-a consacrat domeniul de studiu. Artiştii plastici o duceau greu şi aşteptau cu nerăbdare deschiderea expoziţiilor colective anuale. Speranţa lor era să fie premiaţi şi să le fie achiziţionate lucrările „pe conta statului“ pentru Pinacoteca Naţională, aşa cum se numea pe atunci Muzeul de Artă. În răstimpul dintre un salon şi altul, mulţi – şi nu dintre cei mai neînsemnaţi – îşi prezentau operele recente în vitrinele magazinelor, de obicei la Ghebauer, cel specializat în note şi instrumente muzicale. Se mai organizau loterii, cu bilete ieftine, prin care putea fi cîştigat un tablou contemporan. Deschiderea „Esposiţiunei Artiştilor în Vieaţă“ – aşa se numeau pe atunci saloanele naţionale – era un eveniment la care participa familia domnitoare şi întreaga protipendadă, iar artiştii expozanţi se prezentau