Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecatorii din Medgidia, campioni la credite

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 februarie 2009 ·

Excepţie de la această „regulă" fac doar judecătorii stagiari

Cu mai puţine avuţii decât colegii lor din Constanţa, magistraţii din Medgidia sunt fruntaşi la creditele contractate, chiar dacă, pentru majoritatea, remuneraţia lunară reprezintă singurul venit.

Isabela Alina Stănescu, preşedintele Judecătoriei Medgidia, nu se poate lăuda, potrivit declaraţiei de avere din 21 mai 2008, cu cine ştie ce bogăţii. Magistratul nu are terenuri, apartamente sau case şi nici conturi în bancă. Singurul bun de care dispune judecătoarea este un autoturism Volskwagen Polo Clasic, cumpărat în 2000. Anual, preşedintele instanţei câştigă 69.554 de lei pentru munca pe care o depune la Judecătoria Medgidia, în timp ce unul dintre copiii săi primeşte, anual, o pensie de urmaş de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în valoare de 864 de lei.

Împrumut după împrumut

Judecătorul Alexandru Gârbă avea, pe 23 mai 2008, un apartament de 71 mp în Medgidia, cumpărat în 1992. Potrivit declaraţiei de avere, magistratul deţine o Skoda Octavia, fabricată în 2005. Alexandru Gârbă a împrumutat, în 2005, 5.000 de euro, pe care trebuie să-i restituie până în 2010. Doi ani mai târziu, judecătorul a mai împrumutat 35.000 de euro, fiind vorba despre o ipotecă la Volksbank, scadentă în 2032. De altfel, magistratul realizează un venit anual de 125.166 de lei din munca prestată la Judecătoria Medgidia, iar soţia sa este remunerată, anual, cu 21.900 de lei, pentru activitatea pe care o desfăşoară în calitate de profesor de liceu. Judecătoarea Aida-Iolanda Slate, membru al colegiului de conducere al instanţei, nu avea, în iunie 2008, niciun teren, însă se putea lăuda, la vremea respectivă, cu un apartament de 165 metri pătraţi în Constanţa, cumpărat în 1997, al cărui titular este soţul său. Valoarea impozabilă a locuinţei este de 110.385 de lei. Toto

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum o ora
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 33 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 1% după majorarea TVA, conform datelor publice | Analiză Storia

HotNews acum 4 ore
În primele două luni de după majorarea TVA, numărul de tranzacții imobiliare cu unități individuale a scăzut cu aproape 1% comparativ cu perioada august-septembrie 2024, însă a crescut cu peste 10% comparativ cu tranzacțiile cumulate din mai și iuni

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Ilie Bolojan, întâlnire cu o delegație parlamentară din Australi: Există interese pentru securitatea Mării Negre și investiții în Portul Constanța

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu o delegație parlamentară australiană condusă de Milton Dick, președintele Camerei Reprezentanților din Parlamentul A

Cum pot afla șoferii cine i-a verificat în baza de date a Poliției. Pot face PLÂNGERE PENALĂ dacă verificarea nu este justificată

Gandul acum o ora
Accesarea informațiilor din baza de date a Poliției se poate face numai în anumite situații. Polițiștii sau alte autorități au acces la aceste informații, însă nu au dreptul să le acceseze fără avea și un motiv întemeiat. Șoferii pot să afle cine și

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/12°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/14°