Sute de crescatori de oi si capre protesteaza joi in centrul Capitalei, in fata sediului Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, fata de Ordinul 111/2008 privind vanzarea directa si cu amanuntul a produselor de origine animala.
Ordinul ANSVSA 111/2008, intrat in vigoare de la 1 februarie, prevede ca producatorii sa se inregistreze ca persoane fizice autorizate la Registrul Comertului, ceea ce presupune plata unor taxe si mult timp, de care membrii Sindicatului Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania declara ca nu dispun.
"Noi platim taxa de laborator, buletinul de analiza, toate vaccinele, daca suntem obligati sa platim alte taxe nu ne putem acoperi nici costurile, de profit nici nu mai poate fi vorba. Acest ordin interzice micilor producatori sa vanda in piete produse agro-alimentare, este o politica de dictat in favoarea celor care vor aceasta nisa de 30% din piata. ANSVSA apara interesele unui grup care aduce produse agro-alimentare din import. Ordinul vrea sa elimine aceste produse traditionale si riscam sa depindem in totalitate de produsele din import", a declarat miercuri presedintele de sindicat Marcel Andrei, in cadrul unei conferinte de presa.
"Scopul acestui ordin este sa ia materia prima si s-o duca la marii procesatori pentru a-i scoate de pe piata pe crescatorii autohtoni", a precizat Marcel Andrei.
Cu ocazia protestului, el a mai spus ca "ANSVSA ne sfideaza de cativa ani si emite ordine fara sa ne consulte."
Protestul de joi, la care agricultorii au adus si cateva oi si magari, se incheie la ora 13:30.
Din martie, crescatorii ameninta cu blocarea vamilor si proteste la nivel national, nemultumiti si de bugetul alocat domeniului. Saptamana viitoare, sindicalistii au anuntat ca vor picheta sediile Parlamentului si Guvernului, cerand abrogarea Ordinului. @