Producatorul de vinuri Agricola Stirbey, o afacere de familie controlata de descendenti ai lui Constantin I.C Bratianu, a intrat pe segmentul mediu al pietei de vinuri prin lansarea brandului Bratianu.
"Anul acesta intentionam sa vindem 10.000 de sticle de Cuvee Ileana (n.red. - alb) si 7.000 de sticle de Cuvee Constantin (n.red. - rosu). Daca raspunsul pietei va fi pozitiv, putem sa marim productia in urmatorii ani la 20-30.000 de sticle de cuvee alb si rosu", a declarat baronul de origine austriaca Jakob Kripp, unul dintre actionarii companiei Agricola Stirbey.
Familia baronului Kripp a intrat pe piata locala a vinurilor la inceputul anilor 2000, cand Ileana Kripp, sotia lui Jakob Kripp si descendenta a familiei Bratianu, a achizitionat de la rudele sale domeniile viticole din localitatea Dragasani, in judetul Valcea. In 2004, acestia au lansat brandul Prince Stirbey, o gama distribuita in proportie de 75% pe plan local, restul productiei fiind destinata exportului.
"Nu intentionam sa distribuim vinurile Stirbey prin intermediul retailului modern deoarece este o gama prea scumpa pentru a fi comercializata pe acest segment. In prezent, jumatate din vanzarile vinurilor Stirbey sunt realizate prin intermediul magazinelor specializate si jumatate prin intermediul restaurantelor", a spus baronul Kripp.
In prezent, producatorul exporta vinurile Stirbey in Germania, Austria, Anglia, Belgia, Danemarca, Franta, Luxemburg si Elvetia.
"Anul acesta vrem sa crestem ponderea exporturilor in cifra de afaceri la 30-40%, deoarece ne avatajeaza aprecierea monedei euro fata de leu. Speram sa crestem anul acesta exporturile din Germania, Austria si Anglia, iar in viitorul apropiat sa incepem exportul in Europa de Est", a spus Kripp.
Printre tarile pe care reprezentantii Agricola Stirbey le iau in considerare pentru dezvoltarea exportului se