Taxa auto pentru maşinile second- hand va fi redusă, iar cei care au apucat să plătească după valorile stabilite de guvernul Tăriceanu, în decembrie 2008, ar putea să-şi primească banii înapoi, a declarat ieri ministrul mediului, Nicolae Nemirschi. „Taxa va folosi aceleaşi principii, dar coeficienţii nu vor mai fi la fel de mari. Asta pe termen scurt. Este vorba de grame de dioxid de carbon şi de capacitatea motorului, acelea vor fi cele două elemente care se vor lua în c
Taxa auto pentru maşinile second- hand va fi redusă, iar cei care au apucat să plătească după valorile stabilite de guvernul Tăriceanu, în decembrie 2008, ar putea să-şi primească banii înapoi, a declarat ieri ministrul mediului, Nicolae Nemirschi.
„Taxa va folosi aceleaşi principii, dar coeficienţii nu vor mai fi la fel de mari. Asta pe termen scurt. Este vorba de grame de dioxid de carbon şi de capacitatea motorului, acelea vor fi cele două elemente care se vor lua în calculul noii taxe. Acum, în prima fază, eliminăm triplarea taxei auto“, a spus Nemirschi.
Noua taxă va fi aplicată până în vară, atunci când Ministerul Mediului speră să treacă o lege privind taxa anuală de poluare prin parlament.
Noua formulă a taxei auto va fi stabilită în consultare cu Comisia Europeană, care a trimis la sfârşitul lui decembrie o scrisoare de avertizare României, în care atenţiona că taxa triplată de cabinetul Tăriceanu încalcă legislaţia europeană.