Margaret Atwood Penelopiada Traducere de Gabriela Nedelea Editura Leda, Seria „Mituri“, 2008, 192 p. Apărută în original spre sfîrşitul lui 2005, The Penelopiad sau, în româneşte, Penelopiada face parte dintr-o serie de, deocamdată, nouă volume ce alcătuiesc colecţia „Mituri“, toate publicate de cunoscuta editură scoţiană Canongate. Este vorba despre un proiect de cooptare a unora dintre cei mai cunoscuţi autori contemporani pentru a rescrie, la alegere, unul dintre miturile fundamentale ale culturii universale. Atwood s-a oprit asupra cuplului Penelopa-Ulise, atîta vreme cît, potrivit scriitoarei canadiene, Odiseea homeriană, oricît de interesantă ar fi, prezintă numeroase ambiguităţi menite să favorizeze interpretări diferite ale mitului, cu atît mai mult cu cît caracterul eminamente oral şi local al naraţiunii făcea ca de multe ori evenimentele istorisite să varieze în funcţie de zonă şi de povestitor. În special două întrebări persistă la sfîrşitul lecturii variantei oficiale, şi anume ce a condus la omorîrea celor 12 slujnice şi care erau de fapt intenţiile Penelopei în absenţa lui Ulise. Scrisă la persoana I singular, cu Penelopa în postură dublă de actor şi narator, Penelopiada îşi propune să răspundă acestor două întrebări, şi nu numai, printr-o reinterpretare feminist-postmodernă a mitului clasic, o reinterpretare care, de data aceasta, se va concentra asupra reginei şi a versiunii ei asupra celor întîmplate. Atwood nu este la primul experiment de acest fel. În The Bluebeard’s Egg, o povestire apărută în volumul omonim din 1983, dar şi în minificţiunea Gertrude Talks Back, publicată în mai recentul Good Bones (1992), Atwood reinterpretează personaje-cheie ale literaturii occidentale, demitizînd inteligent şi cu umor paradigme mentale care, dacă nu pot fi schimbate, merită măcar deconspirate. Această deconspirare se face însă extrem de discret şi nuanţ