Cristi Minculescu (foto), solistul trupei Iris, suferă de boală polichistică hepatorenală şi se află pe o listă de aşteptare pentru un transplant hepatic, au indicat, într-o conferinţă de Cristi Minculescu (foto), solistul trupei Iris, suferă de boală polichistică hepatorenală şi se află pe o listă de aşteptare pentru un transplant hepatic, au indicat, într-o conferinţă de presă, reprezentanţi ai formaţiei.
Medicul care a investigat cazul în România, Dorel Săndesc, doctor în cadrul secţiei de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara, a precizat că se profilează necesitatea unui transplant hepatic.
„Nu avem de-a face cu un caz disperat, dar cazul rămâne grav, iar Cristi Minculescu are nevoie de transplant“, a declarat medicul.
Acesta a adăugat că rata de supravieţuire pentru o astfel de operaţie este de 80%, chiar şi în cazul unor pacienţi aflaţi într-o stare mult mai gravă ca cea a solistului de la Iris.
Trupa Iris a anulat concertul pe care urma să îl susţină ieri, la Timişoara, însă Nelu Dumitrescu, bateristul formaţiei, a declarat că Minculescu a insistat ca spectacolul din 2 martie, de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, să aibă loc.
Boala polichistică hepatorenală este o boală ereditară, caracterizată prin prezenţa a numeroase chisturi pe ficat şi rinichi. Cristi Minculescu efectuează în prezent o serie de analize şi investigaţii la o clinică din Germania, specializată în terapie, chirurgie şi transplant hepatic.
Cântăreţul, care a plecat împreună cu soţia sa, nu este internat, ci locuieşte la un hotel din apropierea clinicii. Artistul va reveni în ţară la sfârşitul acestei săptămâni.