De cate ori trec prin fata Bancii Nationale si privesc cladirea de peste drum, imi rasar in minte oameni vechi in haine calugaresti, cu barbi pana la brau si vorbind o romaneasca stricata, cum se vorbeste inca prin vaile din Epir si pe culmile Pindului.

Inceputurile veacului al XIX-lea - cand armatele imparatului de la Viena si ale tarului Rusiei au trecut si peste pamant valah, aducand, pe langa suferinta, si un aer proaspat, occidental - au lovit cu putere in batranele institutii si cutume rasaritene, hanurile negustoresti, primenite in graba, devenind hoteluri si fiind rebotezate cu nume italienesti. Fenomenul a ocolit, insa, hanurile manastiresti, suflarea "greceasca" neingaduind influenta "latina".

Asa cum remarcam din desenul lui Raffet, inca de pe la 1837 acestea incepusera sa decada. Hanul Grecilor era deja atins de microbul ruinarii, lipsindu-i parti insemnate din acoperis. Demolarea, care batea la usa, s-a produs tarziu, sub sceptrul lui Al. I. Cuza. In locul acestui han a fost construita, pe la 1882, de catre Societatea Dacia-Romania, frumoasa cladire pe care o admiram astazi. De cate ori trec prin fata Bancii Nationale si privesc cladirea de peste drum, imi rasar in minte oameni vechi in haine calugaresti, cu barbi pana la brau si vorbind o romaneasca stricata, cum se vorbeste inca prin vaile din Epir si pe culmile Pindului.

Inceputurile veacului al XIX-lea - cand armatele imparatului de la Viena si ale tarului Rusiei au trecut si peste pamant valah, aducand, pe langa suferinta, si un aer proaspat, occidental - au lovit cu putere in batranele institutii si cutume rasaritene, hanurile negustoresti, primenite in graba, devenind hoteluri si fiind rebotezate cu nume italienesti. Fenomenul a ocolit, insa, hanurile manastiresti, suflarea "greceasca" neingaduind influenta "lat