Militarii aliaţi, germani şi italieni, aflaseră că la cîrciuma din gara Medgidia era un chelner cu care se puteau înţelege cînd cereau ceva de mîncare şi prima sticlă de vin. Aici se dădeau jos ţintit din trenurile lor şi din camioanele cu care se duceau la Constanţa. Dar chiar dacă le vorbea pe limba lor, Ionică nu ştia să facă pizza pentru italieni şi nici cîrnaţii şi rasoalele din cap de viţel cărora le duceau nemţii dorul. Italienii se mulţumeau cu fripturi de porc, cu mult cimbru. Nemţii mîncau supă cu ţăiţei şi şniţele cu cartofi, iar la băutură nu făceau mofturi. Dacă aveau timp, şi unii şi alţii se îmbătau, dar nu făceau scandal. Nemţii, mai cu ochii pe ceas, apucau să facă o vizită şi la Chelu în Deal, fără să întîrzie. Italienii notau adresele bordelurile de la Constanţa, la recomandarea lui Ionică, şi dacă aveau timp să se întindă la băutură, începeau să cînte, de răsuna gara. Erau băieţi frumoşi. Cînd fetele din deal aflau la timp de venirea lor apăreau ele în gară şi îi luau cu birja la bordel, cu cîntecele lor cu tot. Şi ei şi nemţii plăteau şi dădeau şi bacşiş pentru consumaţia la restaurant şi la Chelu le făceau fericite pe fete cu lirele şi mărcile lor.

Haikis angrosistul învăţase germana la Berlin, în adolescenţă, dar nu simţea nevoia să vorbească cu nemţii, deşi uneori, cînd îşi lua prînzul la restaurantul lui Fănică, apăreau şi ei şi se aşezau la mesele libere. Ionică stătea altfel de vorbă cu militarii aliaţi decît încerca să o facă profesorul Tase, care vorbea italiana, şi şeful gării, care ştia nemţeşte. Chelnerul îi întreba mai întîi ce le-ar păcea să mânînce. Voiau un aperitiv? O gustare? Şi după ce începea să le aducă la masă: Pe front ce mai era? Şi dacă-l întrebau de curve, le spunea cum să ajungă la fetele de la Chelu în Deal. Uneori Ionică se simţea ca în Orient Express, doar că acum trenurile treceau pe lîngă el, nu