Chiar din prima lună a anului, ni s-au deschis câteva ferestre către lumea dansului, în locuri şi de la creatori cât se poate de diferiţi, fiecare propunându-ne un alt univers.

Simona Şomăcescu şi Opera Naţională Bucureşti

Opera bucureşteană a prezentat către mijlocul lunii ianuarie două opere într-un act, Golem şi Arald, ambele aparţinând compoziorului transilvănean Nicolae Bretan (1887 - 1968) - uitat o vreme îndelungată şi redescoperit, nu de mult, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Ambele opere, dirijate de Tiberiu Soare, au fost puse în scenă de Anda Tăbăcaru Hogea, în scenografia Hristofeniei Cazacu. Opera Arald, inspirată de poemul eminescian Strigoii, a avut în economia ei scenică şi părţi încredinţate dansului, personajele poemului, Arald (Cătălin Mustaţă) şi Maria (Madeleine Pascu), fiind continuu secondate de mişcările aşa-numitelor Spirite ale pământului. Recunoaştem că ne-a fost frică de întâlnirea cu acest poem, în versiune scenică, dar din fericire teama ne-a fost spulberată. În montare a lipsit ceva din suflul romantic al poeziei (posibil nici desfăşurarea libretului nu permitea prea mult), dar am fost încântaţi de scenografia modernă şi cât se poate de inspirată a Hristofeniei Cazacu şi de coregrafia realizată de Simona Şomăcescu cu elevele Liceului de Coregrafie "Floria Capsali", Laura Alecsandru, Claudia Iagăr, Andeea Hosszu şi Eugenia Stoian. Vedem pentru prima oară o coregrafie semnată de foarte talentata balerină Simona Şomăcescu şi primul ei pas în această nouă direcţie a fost făcut cu dreptul. Ajutate de voalul costumului, dar şi de mişcare, evoluţiile dansatoarelor au sugerat exact ceea ce trebuiau să sugereze, încarnarea unor fiinţe uşor stranii, parcă din altă lume şi totuşi aievea, având un aer inefabil. Plastica când rotunjită, când unghiuloasă, şi mereu curgătoare ne-a amintit în bun