SCM-U Craiova 77
Energia Rovinari 84
SCM-U: Tomic (13 puncte), J. Green (13), Răducanu (10), Lekic (15), Mitchell (9). Au mai jucat: Holmes (6), V. Ştefan (9), Andonie. Antrenor: Paul Nicolae.
Energia: Troupe (11 puncte), Darby (19), Jackson (7), B. Popescu (24), Trim (7). Au mai jucat: E. Green (2), Hafford (14), D. Ilie, Apostol, Amarghioalei, Golubovic, Voinescu. Antrenor: Theo Evans.
Au arbitrat: M. Şerban, V. Constantinescu, C. Stoica.
Baschetbaliştii gorjeni s-au impus în Bănie cu scorul de 84-77 şi sunt tot mai aproape de play-off-ul Diviziei A.
Cu Bogdan Popescu într-o formă de zile mari, Energia Rovinari a învins miercuri seară, în deplasare, pe SCM-U Craiova, scor 84-77, într-un joc din cadrul rundei a 20-a din Divizia A de baschet masculin. Derbiul Olteniei a atras la Sala Sporturilor un număr mare de spectatori, printre care şi un micuţ, dar gălăgios grup al suporterilor echipei gorjene.
SCM-U a început bine partida, câştigând cu 23-16 primul sfert, dar le-a cedat pe următoarele două (15-18, 14-26). Craiovenii şi-au adjudecat ultimul sfert cu 25-24, dar a fost insuficient pentru a recupera diferenţa.
Antrenorul gazdelor, Paul Nicolae, a spus că Energia s-a impus graţie valorii jucătorilor de pe banca de rezerve: „Este justificat oarecum rezultatul. Noi stăm în câţiva jucători şi nu ne permitem să facem multe schimbări, pentru că se simte imediat pe teren. Vreau să îmi felicit băieţii. Şi-au dorit foarte mult să câştige“.
Bogdan Popescu, cel mai bun
MVP-ul partidei a fost extrema gorjenilor, Bogdan Popescu, care a încheiat jocul cu 24 de puncte marcate şi 11 recuperări, reuşind astfel un double-double, al treilea pentru el în acest sezon. În timpul jocului, Popescu a avut o ciocnire mai violentă cu sârbul Tomic, creându-se o încăierare între componenţii celor două echipe. „A fost do