Printre puţinii care-l egalează pe Bernhardt Schlink cu romanul Cititorul (1995), punctul de plecare al filmului lui Stephen Daldry, în ceea ce priveşte sondarea infinitezimalelor sufleteşti şi a mecanismului justiţiar este Friedrich Dürrenmatt cu Făgăduiala (1958) sau Justiţie (1985), nu întâmplător ecranizate The Pledge (2001) şi Justitz (1993). Întregul bildungsroman decupat în câteva episoade relevante de romancier şi reluate în film înscrie povestea de dragoste dintre o fostă gardiană la Auschwitz, Hanna Schmitz (Kate Winslet) şi un adolescent, Michael Berg (David Kross) într-o temă care nu permite recuperări romantice, holocaustul. Povestea de dragoste deschide un capitol sumbru, iar plonjeul în istorie este una din tăieturile crude pe care acest vivisecţionist nuanţat, Bernhardt Schlink, le face în povestirile sale strânse în volumul Evadări din iubire (1991). În special două creează un posibil cadru de referinţă al romanului şi implicit al problematizărilor pe care Stephen Daldry le preia ambiţios. Este vorba de povestirile Fata cu şopârla şi Circumcizia unde relaţia dintre taţi şi fii, dintre cei care moştenesc o memorie a traumei şi cei care preiau moştenirea unei vinovăţii prin delegaţie trec prin filtrul unei analize imparţiale, plasând personajele sub semnul unei rupturi. Aici stă şi dificultatea transpunerii în film a romanului, povestea de dragoste nu neapărat neobişnuită dintre un adolescent şi o femeie matură deschide către o dramă profundă care depăşeşte cadrul cuplului efemer. Hanna Schmitz este taxatoare într-o Germanie de după război, bântuită de spectrul crimelor nazismului. E dificil de spus dacă despre dragoste este vorba din partea Hannei, cât mai degrabă de împlinirea unui instinct matern deviat către o relaţie complementară, pentru că o astfel de emaptie o face pe femeia-gardian SS să amâne procesul de exterminare tocmai a celor slabi,