Restul e tăcere? Nu m-ar prinde tonul - şi nu mi-ar conveni. Ar fi şi plagiat. Restul va fi la fel ? Nu rezolvă situaţia şi nu e adevărat. Restul va fi mai rău ? E şi adevărat şi un bun pretext ca să nu tac.
Scrie cineva despre altcineva: "...fără a bănui că virtuţile sale, cinstea şi onestitatea (subl. mea), erau în realitate defectele care îl împiedicau să acceadă la poziţii mai înalte." Iată unde te duce să fii cinstit! Cu deosebire când mai eşti şi onest...
Sunt un risipitor! Astăzi am avut trei idei, ceea ce nu e rău, şi toate m-au părăsit.
Apărătorul lui Lenin şi Stalin se explică, nu fără argumente de reţinut, dar spune că în Rusia sovietică a mai fost şi altceva decât Gulag. Fraza nu-şi poate avea pandantul onest (că tot fu vorba...) decât în a spune că în Germania nazistă s-au şi construit autostrăzi.
E adevărat, a distribui lucrurile în albe şi negre te împiedică să le analizezi, însă există şi unele care, chiar analizate, rămân tuciurii. Iar faptul că noi am fost cenuşii sub Ceauşescu nu modifică acest adevăr.
Sunt caracteristice pentru marele scriitor momentele când gândul de a scrie îl umple de dezgust. Eu însă simt o mare dorinţă de a scrie chiar în acest moment, când nu ştiu ce să scriu.
Prin viaţă nu înţeleg viaţa reală. Viaţa reală mai cuprinde şi iluzii şi structuri. Înţeleg viaţa în exclusivitatea ei.
Întrucât a fi modest înseamnă, cum am aflat, mediocritate, decretez că nu mai sunt modest. Atunci cum sunt ? În necunoştinţă de cauză. Nu ştiu dacă ce scriu e bun sau nu e bun. Şi fiindcă sunt un învârtit, adică o maşină de transformat defectele în calităţi, această neştiinţă îmi e fundamental necesară. Ca să ştii că ce scrii e valabil, trebuie să fii ori scriitor bun sau mare, ori veleitar. Scriitor bun m-ar plictisi să fiu, scriitor mare n-am cum, veleita
