Mi-a picat in mana din intamplare un album de interpret cu un titlu mai putin obisnuit : preafrumoase 2 . Partea a doua a titlului ma avertiza astfel ca exista si un volum 1 al prea frumoaselor miniaturi spuse cu har la chitara de o specie de indragostit aflata, din pacate, pe cale de disparitie.
Ascultarea acestui CD echivaleaza cu acele tot mai rare momente cand, ramasi pe ganduri, ne pica privirea pe cate un detaliu – aflat fie in interior, fie in exterior – care ne arata din nou ca viata noastra nu este altceva decat o metafora a unei sume de mici miracole.
Maxim Belciug este un nume cunoscut in lumea speciala a chitarei autohtone. Neobosit, implicat in multe proiecte fie ca solist, cum este cazul in acest album, fie alaturi de alti artisti – instrumentisti sau cantareti – dintre care multi ii datoreaza afirmarea, domnia-sa a reusit cu discretie sa-si cladeasca de-a lungul anilor o solida reputatie de promotor al unui tip de act artistic bazat pe sinceritate si altruism.
Indragostit nu doar de chitara, ci mai ales de frumusetea muzicii ce poate fi impartasita cu acest instrument, Maxim Belciug propune al doilea volum al preafrumoaselor editat de casa de discuri Macondo, nu mai putin de optsprezece miniaturi, majoritate apartinand stilului romantic, scrise pentru chitara sau adaptate instrumentului. Toate piesele sunt cu rafinament trecute intr-o cheie a bucuriei in fata detaliului, a faptului ca aceasta muzica reuseste prin discursul sau minimalist sa mearga direct catre zonele sensibile si bine ascunse ale afectului nostru tot mai standardizat. Cautand acest repertoriu care nu face apel la chitaristica eclatanta ce esueaza nu de putine ori intr-o sterila gimnastica a extremelor, Maxim Belciug reuseste un lucru destul de rar intalnit. Si anume asumarea cu naturalete a adevaratei conditii de muzician. Adica a ace
