Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi pe un bilet la teatru

Publicat in Adevarul, vineri 13 februarie 2009 ·

Cuplurile pot plăti doar un singur tichet. Teatrul Naţional le-a pregătit îndrăgostiţilor un weekend special de Valentine’s Day.

Iubitorii de teatru au ocazia să aleagă între spectacole „Clinica amanţilor”, „Scandal la operă” şi „Crimă şi pedeapsă”, la care fiecare cuplu va putea intra plătind un singur bilet. Printre spectatori se vor afla şi mari oameni de teatru. „Am mixat două eveni-mente, legate de cuplurule care vor să vină la teatru cu un singur bilet şi le dăm posibilitatea regizorilor pe care i-am invitat să decidă piesele pe care le vor pune în scenă”, a subliniat Vlad Rădescu, director interimar al Teatrului Naţional. Conducerea teatrului doreşte ca regizorii din alte instituţii teatrale să monteze spectacole la Târgu-Mureş, în detrimentul celor patru regizori angajaţi ai Naţionalului, dar clădirea în care invitaţii vor monta nu este nici până astăzi reabilitată, deşi ar fi trebuit finalizată acum un an. „Nu există întârzieri de plată, constructorul lucrează sau a lucrat cât i s-a achitat de către minister, sporadic şi insuficient”, a declarat Vlad Rădescu.

Lucrări cu probleme

El a arătat că sala mică e gata, dar are greşeli de construcţie precum lipsa unor instalaţii tehnice care trag cortinele. „Pe scurt, fosta conducere a teatrului nu s-a îngrijit să urmărească efectuarea lucrărilor”, explică Rădescu.

Illes Kalman, patronul firmei constructoare, a spus că valoarea totală a contractului este de 16,8 milioane de lei, din care s-au executat lucrări în valoare de 6,4 milioane. „În ritmul acesta de finanţare, lucrarea, demarată în decembrie 2005, se va încheia în 65 de luni de la data reluă-rii finanţării, care nu ştim când va veni. Nu pretindem sancţiuni, dar nu mai suntem dispuşi să lucrăm în avans, în condiţiile în care mereu am fost plătiţi cu 6-7 luni întârziere”, a declarat Illes Kalman.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 21 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 9 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°