Specialiştii susţin că România se află în faţa primului raport cu adevărat dur al Comisiei Europene, care ne-ar putea aduce sancţiuni drastice. Sursa: Codrin Prisecaru
Raportul preliminar privind starea justiţiei din România, dat publicităţii ieri de Comisia Europeană (CE), este cel mai dur de până acum, Bruxelles-ul încercând astfel să tragă un ultim semnal de alarmă în privinţa sancţiunilor drastice pe care ţara noastră le-ar putea primi în vara acestui an. Această opinie este împărtăşită atât de reprezentanţi ai societăţii civile şi specialişti în Drept, cât şi de unii dintre foştii miniştri ai justiţiei.
Aceştia susţin că dacă în patru luni România nu va face progrese în domeniul justiţiei riscă îngheţarea fondurilor europene alocate instituţiilor din sistemul judiciar, activarea clauzei de salvgardare (ceea ce ar însemna ca hotărârile judecătoreşti ale instanţelor româneşti să nu mai fie recunoscute în spaţiul UE) sau impunerea unor noi condiţii pentru aderarea la spaţiul Schengen.
Potrivit unor surse din Ministerul Justiţiei, în cazul în care Comisia Europeană ar recurge la îngheţarea fondurilor, sistemul judiciar românesc ar putea pierde câteva miliarde de euro. Aceşti bani reprezintă fonduri europene pe care România le-ar putea absorbi, în mare parte, pentru lupta anticorupţie.
Valeriu Stoica: „Nu s-a înţeles avertismentul precedent“
„Este pentru prima dată când se vorbeşte explicit despre stagnare şi regres în reforma justiţiei (...) Nu cred că se mai pune problema clauzei de salvgardare, dar cred că, la fel ca şi Bulgaria, România riscă îngheţarea fondurilor europene şi o monitorizare strictă în continuare“, susţine Cristian Danileţ, reprezentantul Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie“ - SoJust.
De aceeaşi părere este şi fostul ministru Valeriu Stoica. Acesta arată c