"Planul de ajutorare a industriei auto nu are nicio legatura cu protectionismul. Este datoria mea sa pastrez locurile de munca in Franta", a spus Sarkozy, aflat intr-o vizita in Kuweit.
La inceputul saptamanii Sarkozy a anuntat ca industria auto din Franta va fi ajutata cu 6,5 miliarde de euro pentru a nu inchide fabricile din tara. Aceasta masura a infuriat celelalte state europene, cele mai vocale fiind Cehia si Slovacia.
De altfel, liderul de la Elysee anuntase inca de saptamana trecuta ca vrea sa treaca la relocalizarea industriei auto, masura ce ar afectat Cehia unde exista importante investitii ale constructorilor francezi de masini. Oamenii de afaceri si liderii europeni si-au exprimat ingrijorarea cu privire la aparitia unei "spirale a protectionismului", un fenomen care, spun eu, poate avea efecte dezastruoase pe termen lung.
Planul lui Sarkozy si clauza "Buy American" din planul presedintelui american Barack Obama - care prevede folosirea numai a otelului american pentru proiectele publice din SUA - sunt un semnal de alarma cu privire la evolutia protectionismului in timpul crizei economice.
Acest scandal, in care Sarkozy este acuzat ca a actionat de unul singur, il pune pe liderul de la Elysee intr-o situatie incomoda. In perioada iulie-decembrie 2008, cand Franta a detinut presedintia UE, Sarkozy a fost cel care a cerut unitate la nivel european in lupta impotriva crizei economice.
O intrebare pe care si-o pun oamenii politici si cei de afaceri este pana unde se poate merge cu ajutorul de stat fara a distorsiona piata? Este o intrebare valabila pentru toate statele Uniunii, deci si pentru Romania.
"Se poate merge foarte departe, insa efectul pe termen lung ar fi foarte nociv", a declarat pentru ZF Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri, referindu-se la posibilele inchideri ale pietelor de desfacere