Aşa cum fiecare om are vîrsta arterelor sale, tot aşa orice persoană are adîncimea suferinţelor îndurate. Cîte nelinişti a trăit, atîta intuiţie a adunat pe dinlăuntru. De aceea, de cît de tulburătoare au fost frămîntările prin care a trecut depinde gradul de profunzime a înţelegerii la care a ajuns. Ceea ce înseamnă că înţelegerea nu este o virtute a inteligenţei, cu atît mai puţin o aptitudine teoretică, ci o dispoziţie sufletească. Sunt oameni inteligenţi cărora le lipseşte în întregime privilegiul înţelegerii, cum sunt alţii fără pretenţii de deşteptăciune care posedă din plin această calitate. Înţelegerea presupune o anume receptivitate care te face ca să percepi lumea cu o acuitate ce altora le lipseşte.

În această privinţă, Dora Petrilă are o acuitate indubitabilă, însuşire cu atît mai stranie cu cît autoarea este medic anestezist. Spun "stranie" fiindcă a fi medic anestezist înseamnă a îmbrăţişa o specialitate care îţi garantează un singur privilegiu: vecinătatea cu moartea altora. Dora Petrilă a participat la mii de intervenţii chirurgicale şi, în postura aceasta, i-a fost dat să vadă fiinţa umană în toate ipostazele posibile: de la pacientul suferind la convalescentul pe cale de a părăsi spitalul, de la mutilatul fără şanse de recuperare la decompensatul comatos aflat în ireversibilă agonie. Pe scurt, Dora Petrilă a fost martora morţii şi suferinţei altora într-un grad atît de mare încît, chiar şi fără să-şi fi propus, a îndeplinit condiţia obligatorie a oricărei înţelegeri omeneşti: a preluat suferinţa altora transformînd-o în nelinişte teoretică. Iar cartea Între Dumnezeu şi ştiinţă este chiar expresia unei asemenea nelinişti de tip medical.

Cine crede că descriu compasiunea medicului faţă de chinurile pacientului greşeşte. Ar însemna să-i atribui un sentiment pe care nu numai că nu-l are, dar de care nici nu are nevoie. Ba