Poate, cel mai important aspect al acestui mijloc de stagiune muzicală bucureşteană îl reprezintă marea diversitate a evenimentelor. Operă în concert, spectacole de operă în premieră, o mare diversitate a programelor camerale care aduc formule instrumentale noi, repertorii captivante, tineri muzicieni performeri, tineri compozitori, tineri maeştri, formaţii noi pe scenele bucureştene, apoi evoluţii solistice de suprem nivel internaţional; mă gândesc spre exemplu la prezenţa la Ateneu, în concertul Filarmonicii, a celebrului pianist brazilian Nelson Freire, personalitate aflată la zenith-ul unei cariere de excepţională anvergură, de excepţională consistenţă.

La Ateneu, în compania orchestrei Filarmonicii, a unui dirijor imaginativ cum este Misha Katz, după o lungă şi cu totul nejustificată pauză de programare - nesancţionată de publicul de concert!, pianistul Dan Grigore a oferit, la rândul său,un grandios regal pianistic cu "Imperialul" beethovenian.

De altfel, trebuie spus, Beethoven rămâne un brand care se vinde în continuare foarte bine. Se cere şi se livrează. Depinde cum, ce anume, în ce condiţii.

Sărbătorind cei 140 de ani petrecuţi de la înfiinţarea Filarmonicii bucureştene, răsplătiţi cu aclamaţii covârşitoare, colectivul orchestrei, corul, soliştii, au oferit în mijloc de decembrie o inegală realizare a Simfoniei a IX-a, în re minor. Cu siguranţă prezenţa în marea lojă a M.S. Regele Mihai, de asemenea intonarea imnului regal în finalul "Poemei Române" de George Enescu, au animat sala conferind evenimentului o strălucire cu totul specială, modest susţinută în plan muzical. Peste numai câteva săptămâni dirijorul Cristian Mandeal şi-a luat revanşa revenind pe scena Ateneului cu două importante momente ale simfonismului vienez, o simfonie haydniană de tinereţe şi impresionantul "Te Deum" de Bruckner, lucrări temeinic c