Niculae Gheran, cunoscut istoric literar, eminent editor al operei lui Liviu Rebreanu, debutase în anii '50 cu scurte proze, mizând pe efectul comic. Abia trecuse de 20 de ani, dar i-a fost suficient să ia cunoştinţă de un articol al lui A. Jdanov, tartorul stalinist al ideologiei sovietice, care condamna satira, ca să se "lase păgubaş". Altele vor fi preocupările lui, cum se va vedea, conturate încă din adolescenţă şi dezaprobate mereu cu asprime de tatăl său, negustor cerealist în mahalaua Oborului. Memorialistul, căci cartea lui Niculae Gheran este, în primul rând, una evocatoare, construită pe baza multor fapte şi chiar acte autentice, concurând cu istoria, are, în acelaşi timp, condei de prozator, povestind cu vervă, pe anumite porţiuni, înscenându-şi epic biografia, mânuind o limbă mustoasă, colorată, pitorească, ştiind să înregistreze cu fineţe limbajul, când serios şi frust, când argotic, diferenţiat pe regiuni şi etnii, graiul cu modulaţii specifice al ardeleanului întâlnindu-se cu jargonul evreiesc ce se vorbea la "Taica Lazăr", comercial şi chiar cu o anume şlefuire intelectuală. Dominant rămâne limbajul adesea "golănesc" din "Târgul Moşilor" şi din Şoseaua Colentinei, care imprimă şi atmosfera aceea pestriţă, cosmopolită (români, greci, evrei, armeni, muscali, unguri, ţigani) şi cutumele încă patriarhale din margine de Bucureşti, în plină eflorescenţă economică între cele două războaie. Tipologia, precum şi numele, de obicei, cu rezonanţe simbolice, al personajelor trimit nu o dată la Groapa lui Eugen Barbu, care imortalizase, cum se ştie, o altă mahala, pe aceea a Cuţaridei.
Mai întâi, memorialistul ne înfăţişează topografia cartierului, cu străzi, purtând în genere nume de bresle: Făinari (unde se născuse autorul), Birjari, Precupeţii Vechi, Maşina de pâine. Printre prăvăliile de tot felul se detaşau mai cu seamă cârciumele, aflate "la