Desi are un titlu interogativ, Romanul, incotro?, studiul masiv, de 400 de pagini, publicat recent de Petre Isachi la Ed. Psyhelp din Bacau, nu cuprinde nici o interogatie.
„Conferind creatiei romanesti circularitatea unui act autotelic, demnitatea actului arhetipal, desprins din codul faptelor diurne, istorice, dar si din poezia existentei, Poetul intuieste nasterea poieticii din poetica romanului."
Aceste formulari de o pretiozitate luxurianta sunt descifrabile, autorul nu se numara printre teoreticienii cu o gandire confuza. Greseala sa consta doar in excesul de cuvinte mari, in desfasurarea unei retorici fastuoase care intimideaza (sau starneste zambete ironice), dar nu convinge. Exista o disproportie intre marea mobilizarea de mijloace lexicale si miza pusa in joc – aducerea la cunostinta cititorilor a unor idei banale. Cui foloseste o asemenea carte este greu de spus. Ea nu conduce la o reevaluare a romanelor din istoria literaturii, la o mai buna intelegere a lor sau la identificarea unor posibile directii de dezvoltare pentru romanul de azi, ci reprezinta doar o parada de terminologie.
Autorul se declara insa intrutotul multumit de studiul sau, dupa cum reiese din prefata pe care a preferat sa si-o scrie el insusi. Culmea este ca aceasta prefata este redactata in acelasi stil solemn-apodictic ca intregul volum.
„Scriitura – afirma Petre Isachi despre propriul sau studiu – postuleaza o holograma spirituala interogativa, care sub visul unitatii pluraliste si al refuzului exclusivismului intretine si gazduieste o negativitate infinita ce-i asigura un prezent pur si o salveaza de riscul dogmatizarii";
„...ii doresc eventualului meu cititor vointa poetica pentru a recepta acest experiment literar de fictiune critica non-reprezentativa ce tradeaza situarea in non-istorie."
Tare mi-e teama ca acest experiment
