Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În plină criză, Kanal D difuzează un show cu bani

Publicat in Adevarul, vineri 13 februarie 2009 ·

Postul TV va lansa azi, într-o zi de vineri 13, un program despre puterea banilor şi conflictele pe care aceştia le stârnesc în familii, dar şi între partenerii de afaceri.. Actorul Mircea Drîmbăreanu va prezenta emisiunea al cărei concept aparţine Zucchero Production. Televiziunea aşteaptă audienţe peste media postului. „Banul este ochiul dracului“ sau „banii n-aduc fericirea, dar o întreţin“ sunt câteva dintre vorbele care circulă în folclorul românesc.

În aceste condiţii, Kanal D difuzează show-ul „Foame de bani“, care şi-a propus să le arate telespectatorilor cum forţa banilor poate duce la conflicte între oameni: soţi care se ceartă din cauza modului în care partenerul administrează bugetul familiei, parteneri de afaceri care se consideră furaţi unul de celălalt, moşteniri şi dezmoşteniri, părinţi care îşi ceartă copiii că nu aduc bani în casă, deşi sunt cu mult trecuţi de vârsta majoratului.

 Reality-show-ul va prezenta şi cazuri de afaceri de familie nereuşite. Fiecare ediţie va aduce situaţii noi, vor fi dezbătute problemele de zi cu zi ale familiilor obişnuite, vor fi puse la încercare chiar şi relaţiile de rudenie dintre oameni.

Irina Radu, director de producţie la Kanal D, a afirmat că se aşteaptă ca noul program să realizeze audienţe peste media postului. „Intenţia noastră este să creştem în continuare - deci orice emisiune nouă trebuie să fie încă o locomotivă pentru staţie“, spune ea.

„Am considerat că într-un an în care banul va fi una dintre problemele cele mai importante pentru români, e bine să se vadă unde duc deciziile pripite, conflictele care pleacă de la bani, gesturile nebuneşti făcute de dragul banului, într-un cuvânt, unde duce «foamea de bani», a mai afirmat Irina Radu.

5.000 - 6.000 de euro pe ediţie

Show-ul este pigmentat cu certuri, mai ales că fiecare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 44 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 25 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 3 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°