Mişto este, fără îndoială, cuvântul fundamental al argoului românesc: prin răspândire, vechime şi chiar prin sens - pentru că exprimă cea mai generală apreciere pozitivă. Cuvîntul este emblematic şi prin origine: provine din limba romaní, sursa principală de împrumuturi a nucleului argotic românesc. Deşi a intrat de mult în uzul colocvial- ca şi şmecher, fraier, pilă, banc etc. -, mişto a început prin a fi un cuvînt argotic şi este în continuare perceput ca atare de vorbitori.

În privinţa originii sale, constatăm că s-a răspândit de mai multă vreme o explicaţie eronată, de circulaţie orală, dar care a avut destul de mult succes între nespecialişti. Conform acestei explicaţii, mişto nu ar fi de origine ţigănească, ci ar proveni din construcţia germană mit Stock "cu baston". Această ipoteză etimologică nu se găseşte, desigur, în dicţionarele noastre etimologice, nici în cele generale. E atribuită, în genere, scriitorului Victor Eftimiu, autorul mai multor etimologii fanteziste; unii spun că au auzit-o de la cîte un profesor; cei mai mulţi, în ultimii ani, au găsit-o circulînd pe internet. În spaţiul web explicaţia apare în zeci de variante, sub titluri de genul "Acum ştii!", pe forumuri sau în diverse comentarii. În jurul ei s-au construit detaliile motivante ale mai multor poveşti complicate: ar fi fost răspândită de studenţii reveniţi din Austria sau Germania, de germanii din Ardeal, de cei aduşi de Carol I în Regat, în mod special de un fotograf care făcea poze "mit Stock" şi "ohne Stock", sau de croitorii de costume scumpe, care ar fi dat bastoane ca bonus; s-ar referi la atributele societăţii înalte, ale domnilor eleganţi cu pălărie şi baston, în opoziţie cu mitocanii lipsiţi de asemenea accesorii.

Aceste explicaţii - prin ipoteze şi scenarii contextuale - n-ar fi total irelevante dacă originea cuvîntului ar fi într-adevăr una obs