Harmonia caelestis
de Peter Esterhazy
Editura Curtea Veche, 2008
Atunci când scriitorul maghiar Imre Kertsez a luat Premiul Nobel pentru literatură, în 2002, puţini au fost aceia care au aplaudat în Ungaria, din inimă, succesul prozatorului stabilit la Viena. Literaţii maghiari se gândeau mai degrabă la doi dintre prozatorii care locuiesc în Ungaria şi pe care îi consideră „deasupra“ lui Kertesz: Peter Nadas şi Peter Esterhazy. Ultimul este descendentul unei familii de aristocraţi faimoasă în vremea Imperiului Austro-Ungar. Palatin şi prinţ al imperiului, tatăl prozatorului devine personaj fabulos al unui roman asemenea: „Harmonia caelestis“ este o carte de peste 800 de pagini în care este prezentată, în registre stilistice variate şi cu o poftă descriptivă enormă, saga unei familii care a trăit mai mereu în miezul celor mai importante evenimente care au marcat Ungaria.
Lectura acestei cărţi poate fi luxuriantă sau anevoioasă, dar niciodată plictisitoare. Esterhazy nu te lasă deloc să adormi, în ciuda efortului care ţi se cere constant, acela de a păşi pe toate palierele acestei mari construcţii arhitectonic-narative.
Ceea ce atrage imdiat este stilul deloc solemn, uşor ironic, liric, fără să fie efuziv, purtător al unor nuanţe confesive care fac ca acest roman să se poată citi inclusiv aidoma unor memorii relaxate.
Este căutarea plină de pasiune a moştenirii de familie, care este chiar familia contelui Esterhazy, devenit scriitor într-o Ungarie ce l-a deposedat de titlu, ca şi de bunurile sale, dar nu şi de memoria afectivă datorată genealogiei sale strălucite.
Este un roman al recuperării unei moşteniri unice spirituale şi al pietăţii familiale, ţesut cu meticulozitate de orfevru şi cu o ştiinţă literară unică. De altfel, Esterhazy a fost apreciat pentru acest roman la nivel internaţional (cărţile lui s-au tradus în 20 de l
