Acum vreo zece ani m-am intamplat, alaturi de mai multi colegi, invitat de poetul Daniel Corbu la "Serile de Poezie de la Vanatori Neamt". Intr-una dintre seri, dupa ce am vizitat pe parintele Cleopa in chilia sa de la Sihastria Nemtului, am fost poftiti la cina la Manastirea Neamt, unde urma sa si innoptam.
Ca semn de pretuire, am fost poftiti la masa nu in Trapeza, ci in Staretia manastirii. Era la vremea Postului Craciunului, bucatele erau neinchipuit de bune, la fel era si tuica cu schinduc (o iarba aromata lasata sa putrezeasca in sipurile cu tarie), la fel era si vinul manastiresc. Vorbeam cumpatat, asa cum se cuvenea, din cand in cand ieseam pe rand afara si fumam.
Intr-un rand, am iesit la tigara cu Ioan Flora. Cand am ostoit cu satisfacerea viciului comun, am decis sa facem o plimbare. Era noapte. Noapte neagra. Am apucat pe un drum, la intamplare; instinctul ne spunea ca vom gasi ceea ce, de fapt, cautam amandoi, fara s-o spuna niciunul: o carciuma unde sa bem vin prost, sa fumam, sa radem si sa vorbim tare, dupa pofta inimii. Am mers, unul langa altul, in tacere, cale de mai multi kilometri. Nici o lumina n-a stanjenit intunericul. Pana cand departe, in zarea din stanga, am descifrat un licar. Am lungit pasul si, intr-un tarziu, am ajuns. Era un soi de cabanuta/ ghereta de lemn. Inauntru era lumina si, mai mult ca sigur, era cald – geamurile erau atat de aburite incat nu puteam vedea nimic prin ele. Razbatea insa pana la noi o harmalaie devalmasita pe care o cunosteam prea bine. Am deschis usa si am intrat: Flora cel dintai, apoi eu. Mie mi s-au aburit subit ochelarii, asa ca m-am multumit sa aud cum brusc, ca si cum am fi apasat pe-un buton, s-a facut liniste. Deplina. Cu un alt simt valid am sesizat un miros greu, de tigara ieftina. Mana lui Flora mi s-a asezat pe umar, semn ca trebuia sa raman pe loc. Am ramas, dar de
