Se spune că, în vremurile trecute, satul românesc se sprijinea pe trei stâlpi: popa, învăţătorul şi doftorul. Apoi, odată cu drumul de fier a apărut şi şeful jandarmilor, care s-a transformat cu timpul în binecunoscutul şef de post. Toţi patru erau cei mai respectabili cetăţeni ai satului, pălăriile se ridicau în valuri când unul dintre ei trecea pe uliţă, iar gospodăriile lor erau de obicei printre cele mai mândre. Dar asta se întâmpla în vremurile trecute... În vremurile noastre, poporul român trece printr-o criză mult mai serioasă decât cea economică. O criză de admiraţie! În România este greu de identificat o profesiune care să întrunească respectul şi admiraţia majorităţii. Medicii români poate că nu au fost niciodată atât de prost văzuţi ca în aceşti ultimi ani. Mizeria şi şpaga sunt cuvintele care etichetează breasla halatelor albe în România. Profesorii, pe de altă parte, sunt folosiţi doar ca muniţie electorală, educaţia şi cercetarea fiind domenii în care reducerile de fonduri se fac fără regrete. Şcolile sunt pline de suplinitori, iar dascălii îmbătrâniţi la catedră nu câştigă mai mult decât un vânzător de credite debutant. Cât despre poliţişti, tresele lor ferfeniţite încă din anii comunismului sunt astăzi şi mai mult reduse de valul acuzelor de corupţie. Despre sistemul judiciar, însuşi preşedintele României, Traian Băsescu, afirma cu puţin timp în urmă că „nu este sistemul cel mai apreciat de către români“. De altfel, România se află pe locul trei într-un clasament al numărului de plângeri depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest clasament poate fi considerat un adevărat indicator al gradului de mulţumire a populaţiei faţă de actul justiţiei. România este depăşită doar de Rusia şi Turcia. Armata şi Biserica se numără de multă vreme printre instituţiile în care românii au cea mai mare încredere. Dar, de curând, au dispărut dintr-un depoz