Blaga spune că în coaliţie s-a stabilit ca secretarii de stat de la Justiţie să fie apolitici. Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat ieri că, prin protocolul PD-L - PSD, s-a convenit ca secretarii de stat de la Ministerul Justiţiei să fie apolitici, răspunzând astfel unei declaraţii a lui Mircea Geoană, prin care cerea premierului să numească „neîntârziat“ persoana propusă de social-democraţi. „Noi am căzut de acord, dacă bine reţineţi, ca Justiţia să beneficieze de ministru, secretari de stat apolitici. N-am ce să comentez mai mult“, a declarat Vasile Blaga. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a comentat ieri, după întâlnirea liderilor coaliţiei, că „este nepermis“ că de două luni se întârzie numirea propunerii de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, făcută de formaţiunea politică pe care o reprezintă. „Este nepermis ca de două luni propunerea PSD pentru secretar de stat la Justiţie să fie nerezolvată. Sunt convins că va fi suficientă înţelepciune din partea guvernului pentru a rezolva şi acest lucru“, a afirmat Geoană. Liderul PSD a explicat că a cerut, în cadrul întâlnirii liderilor coaliţiei, „accelerarea numirilor acolo unde acestea încă trenează“. „Nu vă ascund că şi din punct de vedere al secretarului de la Justiţie, pe care PSD l-a propus, aştept din partea primului-ministru şi a ministrului de resort rezolvarea neîntârziată a acestui subiect“, a comentat el. Propunerea PSD pentru postul de secretar la Ministerul Justiţiei este Maia Teodoroiu, a declarat, pe 22 ianuarie, la Craiova, liderul partidului, Mircea Geoană, precizând că a trimis această propunere premierului Emil Boc. Blaga spune că în coaliţie s-a stabilit ca secretarii de stat de la Justiţie să fie apolitici. Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat ieri că, prin protocolul PD-L - PSD, s-a convenit ca secretarii de stat de la Ministerul Justiţiei să fie apolitici, răsp