S-a mutat "la bloc" pe la sfârşitul anilor ’70. Atunci, profitând şi de ra­va­giile provocate de cutremurul din 1977, Ceauşescu pornise la o "sistematizare sălbatică" a mai multor zone din Bucureşti, între care şi stră­du­ţele care dădeau în cheiul Dâm­bo­viţei, în Splai.

Doamna Mar­cela Popa re­nun­ţase atunci cu strângere de inimă la căsuţa veche în care trăise vreo 12 ani, după că­să­torie, care co­in­cisese cu venirea ei în Bucureşti. Fată de la ţară, nu se dez­bărase nici în inima Capitalei de o serie de obiceiuri de-acasă, între care şi creş­te­rea câ­torva orătănii, care la date potrivi­te se transformau în bucate gustoase. Creştea găini, dar şi raţe şi gâşte. Nu e de mi­rare deci că gâsca pe varză se nu­măra printre bu­ca­tele preferate de soţul ei, mai ales cam pe la vremea asta, când era pregătită pentru ma­sa de lăsatul secului. "În 1989, chiar, îmi amin­tesc bine, am gătit o gâscă pe care o adusesem de la ţară, de la Perieţi, Ialomiţa."

Din "caietul de reţete din totalitarism" – cum denumeşte ea caie­tul gros de 200 de file, în care are strân­­se reţete de-o viaţă –, dna Marcela Po­pa ne dă şi nouă reţeta aceasta, care într-o vreme era, după propriile cu­vinte, "de mare lux". "Se iau: o gâscă, două verze mu­rate, două linguri de untură, pa­tru căni de zeamă de carne sau de legume, 20 de boabe de piper, sa­re. Se porţionează gâsca, varza se taie mărunt, se fierbe în apă cloco­tită zece minute, să-i iasă sare, şi se scurge. Se pune într-o cratiţă untura, apoi varza, se toarnă zea­mă de carne şi se lasă să fiarbă la foc mic. Se lasă până varza în­ce­pe să se ru­menească. Bucăţile de gâs­că se pun separat într-o tavă adâncă. Se adaugă puţină zeamă de carne şi se dă la cuptor, stropindu-se din când în când.

Când este ga­ta, gâsca se pune pe varză, se adaugă boabe­le de piper şi sarea şi se mai lasă la cuptor până se