Potrivit statisticilor, în urmă cu nouă luni, internetul era populat de 40 de milioane de bloggeri, „iar de atunci, numărul lor probabil s-a dublat“. Blogul, devenit între timp „cel mai bun prieten al omului“, a ajuns să fie un fenomen în masă.

În ciuda faptului că se spune că internetul ar fi ucis cărţile, în ultima perioadă au apărut o grămadă de publicaţii în care este abordată problema internetului şi, în mod special, a blogurilor. Una dintre acestea este „The Blogger’s Manifesto“, iar autorul este un personaj original, suedezul Erik Ringmar. Acesta ridică o problemă deloc de neglijat: să fie adevărat că „nebunii“ îşi găsesc o modalitate de expresie pe internet, în mod deosebit în acea formă de comunicare numită blog, sau este blogul ori internetul, în general, „vinovatul“ care trezeşte „demonul artistic“ din sufletul internauţilor? Să luăm, de exemplu, cazul lui Ringmar. Acesta era profesor la London School of Economics şi îşi folosea blogul Forget the Footnotes pentru a vorbi de rău despre şcoala unde activa. În opinia sa, profesorii nu se ocupau suficient de elevi, cursurile nu îşi meritau banii - sunt doar câteva dintre referirile deloc amicale ale suedezului. Ulterior, profesorul a inventat o poveste despre directorul instituţiei, cu aluzii la relaţiile acestuia cu elevii din corul unei biserici catolice. Iar aventurile sale de blogger nu s-au încheiat aici. Ringmar a recunoscut cu candoare că nu a citit una dintre lecturile de bază ale cursului său, „Fiinţă şi timp“, carte a filosofului german Martin Heidegger. După nenumărate avertismente, Ringmar şi-a pierdut, pe deplin meritat, locul de muncă, în ciuda faptului că profesorul s-a apărat, motivând că textele sale erau „absolut inocente“.

Bloggeri excentrici

Ringmar nu este singurul din această categorie de bloggeri excentrici, care cred că internetul este un loc unde pot