Oficial, Elodia e de negăsit. Magistraţii braşoveni au decizia de declarare oficială a dispariţiei avocatei. Totodată, Marilena Ghinescu - mama avocatei - a fost declarată curator al fiicei sale, având dreptul oficial să-i reprezinte interesele. Aceasta a depus deja o plângere penală împotriva ginerelui ei, pe care îl acuză că a făcut să dispară toate bunurile avocatei din apartamentul şi din cabinetul acesteia. „Vom face toate demersurile necesare să îi redăm lucrurile luate de Cioacă. Părinţii Elodiei nu fac pentru ei asta, ci pentru nepotul lor, care trebuie să aibă lucruri care să îi aducă aminte de mama lui”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu.
Ieri instigator,
azi violator
Cioacă va fi trimis în judecată săptămâna viitoare pentru acuzaţiile din dosarul de violare a corespondenţei electronice şi în paralel, va fi cercetat şi pentru dispariţia bunurilor soţiei sale.
Poliţistul s-a prezentat ieri în faţa procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) care i-au adus la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice în dosarul penal deschis pe numele lui. Astfel, dacă până ieri Cristian Cioacă era acuzat de instigare la violarea căsuţei poştale electronice a nevestei sale, procurorii au hotărât să îi schimbe încadrarea în autor. Această decizie a fost luată după ce ofiţerul Marius Breazu - finul cuplului Cioacă- Ghinescu şi colegul de breaslă care l-a ajutat să spargă poşta electronică a Elodiei - şi-a schimbat declaraţia.
La scurt timp de la „dispariţia” avocatei, Cioacă şi Marius Breazu, au accesat laptopul utilizat exclusiv de Elodia. Două zile mai târziu, Cioacă l-a angajat pe haker-ul Marius Adrian Niţu şi a intrat în adresa de e-mail a Elodiei, a schimbat parola contului şi a transferat datele către sora sa. Părinţii avocatei au făcut plângere penală împotriva ce