Respectand o traditie a prestatiei prezidentiale deplin afirmata in ultimele doua decenii, presedintele Traian Basescu a infierat presa pentru o presupusa discreditare a statului. Exista, dupa cum se stie, un anume sindrom, pe care psihiatrii l-ar putea analiza cu folos, apeland la cazuri celebre – de la regi absolutisti la dictatorii sadea –, caracterizat prin identificarea (macar la nivel oral) dintre o persoana cu o institutie. Tonul, in privinta aceasta, cel putin cand vine vorba despre statalitate, l-a dat regele Frantei, Ludovic al XIV-lea, atunci cand a spus "Statul sunt eu!".
Nu toata lumea are insa acelasi curaj de a-si afirma nestingherit de enormitatea afirmatiei de mai sus adeziunea deplina la institutia pe care o slujeste, crezand ca face mai mult si ca este chiar ea. Multi procedeaza mai degraba ca romancierul Gustave Flaubert, care a parafrazat – tot foarte serios, dar nu mai putin ironic – celebra zisa a Regelui-Soare, afirmand identificarea lui cu personajul favorit din capodopera sa, "Madame Bovary", prin cuvintele "Emma sunt eu!".
Convins ca presedintele Romaniei are dreptate in dorinta domniei sale de a legitima statul nostru, al tuturor (si nu doar al dumnealui, cum ar putea incerca, in mod tezist, sa interpreteze unii), ma grabesc sa incerc identificarea catorva actiuni sanitare, menite sa fereasca presa de repetarea gestului altui romancier, tot francez, Emile Zola, intrat in istorie ca intelectual public prin faimoasa formulare legata de excesele antisemite ale societatii vremii si patriei lui, in timpul procesului anti-Dreyfuss: "Acuz!".
Ca ziaristii sa nu mai arunce o lumina negativa asupra statului ar trebui, in primul rand, ca statul sa fie reprezentat, macar in viitor, de insi onesti, animati de sentimente generoase la adresa concetatenilor si manati, in actiunile lor, de dorinta sincera de a sluji interesul pub
