Nu peste mult timp, strada Unirii va fi din nou invadată de măsuţele comercianţilor de mărţişoare. Cei care au un singur scop, acela de a face bani din această afacere, au plecat deja spre Capitală să-şi achiziţioneze flori de plastic la sac, maimuţoaie chiţăitoare de poliester şi brelocuri de cauciuc la care vor ataşa, creativi, şnurul alb-roşu tradiţional. Ceilalţi - puţini, ce-i drept -, dar care cred cu adevărat în spiritul acestei sărbători şi care au mai multă imaginaţie şi talent s-au apucat din vreme să „meşterească“ mărţişoarele „de artă“. Nu neapărat profitabile, ci doar frumoase şi făurite cu suflet. Pe masa aşezată în colţul garsonierei, chiar în faţa ferestrei, se desfăşoară un adevărat arsenal. Lângă un buchet de imortele colorate, o broşură „Incredible India“, un bec înfipt ingenios într-o bucată de lemn pictat şi o mapă cu schiţe, se expun, fără ruşine, într-o ordine înţeleasă numai de ea, armele artistei. Cutii cu mărgele multicolore, din plastic, lemn ori din ceramică modelată între degete, sâmburi uscaţi, cioburi de sticlă, pene de păsări stropite cu vopsea, bucăţele de şnur, arcuri de pixuri, papiote de elastic roşu şi verde ori de gută transparentă, o cutie de acuarele, cercei deşiraţi, brăţări înşirate, hârtie creponată, bidonaşe cu tuş, spirt şi aracet, borcane cu tempera şi o cutie albă de acuarele Pictor cu 12 culori - le ştiţi de la orele de desen, din clasa a doua! -, un capsator, un cutter, pastă ceramică sau polimer, vreo trei borcane cu pensulele înmuiate înghesuit în apă şi un mănunchi gros de şnururi de mătase alb-roşie. Aceasta este fabrica de mărţişoare - le zicem „de artă“, pentru că aşa şi sunt - a Rosei Martin, artist plastic şi profesoară de desen la Şcoala nr. 22 din Craiova. „Şi a Robertinei, sora mea“, precizează tânăra, alegând din mulţimea gogoloaielor colorate pe cele mai potrivite pentru mărţişorul în lucru. „Personal, am