Un satelit comercial american s-a ciocnit marţi cu un satelit militar rusesc. Incidentul, produs pe orbita terestră deasupra Arcticului, nu departe de poziţia unui satelit meteorologic chinez abandonat în ianuarie 2007, s-a soldat cu distrugerea aparatului comercial, a anunţat compania americană Iridium, care folosea satelitul operaţional. Este pentru prima dată când doi sateliţi intacţi se ciocnesc unul cu celălalt. Au mai existat coliziuni în trecut, dar între sateliţi şi deşeuri cosmice. În cazul incidentului de marţi, nu este vorba de un deşeu cosmic pentru că, deşi fusese scos din funcţiune, satelitul rusesc era intact.
Acest gen de coliziune, produsă la sute de kilometri de Pământ, este "extrem de rar” şi "foarte puţin probabil”, au precizat oficialii companiei Iridium. Pe de altă parte, compania a iniţiat deja "măsurile necesare pentru a înlocui satelitul avariat”. Iridium, care deţine o flotă de 66 de sateliţi de telecomunicaţii, a dat asigurări că acest incident nu poate fi imputat unei eventuale defecţiuni a satelitului lor. Potrivit companiei, distrugerea satelitului "ar putea genera o perturbare foarte limitată” a comunicaţiilor.
Philippe Goudy, responsabil al autorităţii spaţiale din Franţa, a declarat azi pentru AFP că "Agenţia Spaţială Americană (NASA) şi Armata SUA folosesc radare de urmărire a sateliţilor şi a deşeurilor spaţiale mai mari de zece centimetri”. Pe baza informaţiilor, cele două instituţii şi alte câteva agenţii spaţiale îşi pot manevra sateliţii astfel încât aceştia să nu intre în coliziune cu deşeurile cosmice. În cazul ciocnirii de marţi, "se pare că a fost vorba de defect de supraveghere”, este de părere Goudy.
Măsuri în UE
Pe de altă parte, responsabili din cadrul Uniunii Europene au declarat azi, la Bruxelles, că ţările membre trebuie să adopte un cod de conduită pentru activităţile